Centrul de zi HOSPICE pentru copii Bucuresti @ Daruieste ziua ta ~ 2017

Vine ziua ta. Este momentul în care ești în centrul atenției prietenilor, cunoscuților, familiei. Toata lumea te întreabă ce iți dorești să primești cadou, dar tu știi că ai tot ce îți trebuie și că nu îți dorești decât să fii aproape de cei dragi și să împarți cu ei bucuria și voia bună.

Și, când se întâmplă așa, iti dai seama că acesta este, poate, cel mai frumos lucru din viața ta: să împărtășești cei ai mai bun în tine cu cei apropiați.

Dar poți face chiar mai mult decât atât! Poți folosi această oportunitate pentru a împărți bucurie și celor pe care nu îi cunoști și pentru care momentele de fericire sau speranță din viața lor sunt foarte rare. 

Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care tu simți că rezonezi. Principiul este simplu și vechi decând lumea: "Dar din dar se face Rai" :).

Ce trebuie să faci?

Intra pe http://galantom.ro/daruiesteziuata/ și

1. Alege cauza în care crezi

Iți alegi proiectul pe care vrei să îl susții. Poți alege dintre proiectele organizațiilor care sunt deja pe platformă sau ne poți propune o organizatie nouă.

2. Creaza-ți o pagina pentru Dăruiește ziua ta

Iți creezi o pagină de donații în doar câteva minute, completând data nașterii, datele de contact, titlul paginii și suma pe care îți propui să o strângi. Apoi vei avea posibilitatea să îți personalizezi pagina cu poza ta și un text cu motivația personală.

3. Raspândește vestea bună

După ce vei primi aprobarea paginii tale de donații pe e-mail, poți începe să o promovezi online și offline. Încurajeaza-ți prietenii să fie alături de tine și să doneze pentru cauza ta banii pe care i-ar fi dat pe cadouri. Ei vor dona online direct pe pagina ta, rapid și sigur, prin plata securizata, cu cardul.

Perioada optimă de a începe campania de ziua ta este cu 2-3 saptămâni înainte. 

Gasești aici câteva recomandari pentru fundraising.

Spor la ajutor! :)

[ Show more ]
Supporters:

5

Donations:

10

Raised:

1,070 RON

Fundraising pages

Alerg de ziua mea pentru HOSPICE

Numele meu este Traian-Cristian David-Matei si alerg de ziua mea pentru HOSPICE Casa Sperantei. Sunt in continuare alaturi de HOSPICE Casa Sperantei,

500 RON Target
0 RON Raised
0 Donations
0% Complete

Cel mai frumos cadou de ziua mea

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

300 RON Target
350 RON Raised
3 Donations
100% Complete

Cadoul meu pentru copii!

An de an, de ziua mea, sunt intrebata de prieteni ce cadou imi doresc. Niciodata n-am stiut ce sa le raspund exact, pentru ca e greu sa iti doresti ce

500 RON Target
180 RON Raised
2 Donations
36% Complete

Fiecare oră din ziua mea vreau să contribuie la viitorul copiilor îngrijiți de HOSPICE Casa Speranței

Am alături oameni de milioane care-mi dau aripi în fiecare zi. De ziua mea, vă rog să mă ajutați să le dăm aripi unor copii aflați într-o st

2,400 RON Target
540 RON Raised
5 Donations
22.5% Complete

Cel mai frumos cadou de ziua mea

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

300 RON Target
0 RON Raised
0 Donations
0% Complete