La Campionatul Mondial de Arte Marțiale pentru copiii de la HOSPICE
Vasile Lupasc Fundația HOSPICE Casa Speranței
Nicio bătălie nu este pierdută atâta vreme cât mai există voința de a câștiga! Cred cu tărie că, atunci când omul face tot ce îi stă în putință pentru a câștiga orice fel de bătălie dreaptă, Dumnezeu intervine și aduce victoria “luptătorului”. Miracole se întâmpla zilnic în jurul nostru, mai ales în cazul inocenților, al copiilor.
Probabil nu există bolnavi mai neajutorați decât copiii. De aceea, am ales ca la Campionatul Mondial WTKA de arte marțiale din acest an să lupt și pentru a oferi o șansă reală micuților care au o teribilă voință de a câștiga bătălia împotriva bolilor incurabile.
Numele meu este Vasile Lupașc și practic sportul de performanță de 39 de ani. Anii petrecuți pe terenul de baschet, antrenamentele grele, calitățile fizice dezvoltate, au făcut trecerea spre înalta performanță în karate mult mai ușoară. Din 1992 am început practicarea constantă a karate-ului, participând la stagii de antrenamente cu maeștrii legendari. De atunci, am avut șansa să ascult imnul României la 10 campionate mondiale de karate.
Una dintre cele mai frumoase amintiri se leagă de Irish Open, în 2006. Acolo, arbitrii mi-au dat nota 9.9 (nu aveau 10), în condiţiile în care și nota 9 se acorda foarte greu. A fost un moment unic, când americanii care urmau în concurs nu au mai vrut să intre, iar concurenţii mi-au cerut autografe.
Sportul mi-a oferit nenumărate momente de împlinire și vreau să împărtășesc darul primit cu cei pentru care putem să facem o diferență remarcabilă în bine. În perioada 31 Octombrie – 4 Noiembrie 2018 voi participa la Campionatul Mondial de Karate din Italia (Carrara), de data aceasta pentru o cauză deasupra oricărei satisfacții sportive.
Voi ajuta la strângerea de fonduri pentru noul centrul socio-medical HOSPICE de la Adunații Copăceni, un centru dedicat exclusiv copiilor.
În Octombrie voi încerca să urc a 11-a oară steagul României pentru țara noastră și pentru copiii de la HOSPICE pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. Este o cauză care poate însemna nu doar un premiu sau o medalie pentru România. E o cauză care poate ajuta ca viața unor copii să își reia cursul firesc.
Uneori viața ne pune la încercare. Nu toți avem posibilitatea să răspundem cu determinare și luptă de unii singuri. Uneori, bătăliile înseamnă strategie și alianțe. Știm asta din istorie și e un principiu pe care îl putem prelua în viețile noastre în fiecare zi. Copiii de la HOSPICE au nevoie de această alianță cu noi.
FĂ O DONAȚIE PE ACEASTĂ PAGINĂ!
Apasă butonul verde pe care scrie “Vreau să fac o donație!”.
POŢI TRIMITE AJUTORUL TĂU ȘI PRIN TRANSFER BANCAR:
LEI: RO49 BPOS 8520 2606 441 RON01 Banc Post București
SWIFT: BPOS ROBU
CUI: 4921504 Fundaţia HOSPICE Casa Speranţei
DACĂ REPREZINŢI O SOCIETATE COMERCIALĂ, SUSŢINE HOSPICE DIRECŢIONÂND PÂNĂ LA 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT, ÎN BAZA LEGII SPONSORIZĂRII:
LEI: RO30 RZBR 0000 0600 1220 1968 Raiffeisen Brasov
EUR: RO78 BPOS 0800 2606 441 EUR01 Banc Post Brașov
SWIFT: BPOS ROBU
CUI: 4921504 Fundatia HOSPICE Casa Speranţei
Pentru detalii și completarea online a contractului de sponsorizare poţi vizita site-ul HOSPICE: 20.hospice.ro
DESPRE HOSPICE CASA SPERANȚEI
ONG înființat în 1992 la Brașov, a introdus conceptul de îngrijire paliativă în România. HOSPICE este cea mai mare fundație din țară care oferă gratuit servicii specializate de acest tip. Organizația are două centre cu servicii integrate, în Brașov și București, precum și echipe mobile în Făgăraș și Zărnești, pentru îngrijirea persoanelor diagnosticate cu boli incurabile.
HOSPICE a dezvoltat servicii complete de îngrijire paliativă, care sunt oferite în centre de zi, ambulatorii și unități proprii pentru internare, la domiciliul pacienților și în spitalele partenere. În cei 26 de ani de existență, HOSPICE a adus alinare și speranță pentru peste 22.000 de copii și adulți cu boli incurabile.
HOSPICE Casa Speranței dezvoltă îngrijirea paliativă la nivel național și internațional prin informare, prin programe educaționale dedicate profesioniștilor, pacienților și comunității și prin îmbunătățirea legislației în materie.
DESPRE CAMPIONATUL MONDIAL DIN CARRARA, ITALIA
31 Octombrie – 4 Noiembrie 2018 (http://wtkaitalia.it/)
Cea mai mare competiție de arte marțiale din lume: 5 continente, 120 de țări, 10.000 de participanți
PALMARES SPORTIV VASILE LUPAȘC
KARATE
de 22 de ori campion național
de 10 ori campion mondial
de 5 ori medaliat cu argint la campionatele mondiale
BASCHET
de 2 ori medliat cu argint la campionatele naționale de juniori
Read the story below or recommend this campaign to your friends.
in benefit of