Cel mai frumos cadou de ziua mea
Oana Chircu Fundația HOSPICE Casa Speranței
Ce poate fi mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor? Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei cauze dragi mie.
HOSPICE Casa Speranței oferă servicii de îngrijire paliativă copiilor și adulților care suferă de boli incurabile. Serviciile sunt oferite în centre de zi, ambulatorii și unități proprii pentru internare din Brașov și București, la domiciliul pacienților și în spitalele partenere. Întregul sprijin al fundației este gratuit și oferit necondiționat bolnavilor și familiilor acestora, indiferent de condiția materială, starea socială și mediul din care provin pacienții.
HOSPICE este o casă, un refugiu și un simbol care ne amintește tuturor că nu suntem singuri și că ne putem alia pentru a crea clipe de normalitate, atunci când până și lucrurile banale ajung să fie facute cu un efort uluitor.
Cel mai frumos dar pe care mi-l poți face este să fii alături de mine și, în loc să îmi faci un cadou, să donezi banii către acestă cauză prin intermediul butonului "Vreau sa fac o donatie".
Iti multumesc!
PS: donatiile pot fi si recurente, 30 RON, 50 RON sau orice suma vrei tu, lunar. Tu ce faci cu 1-2 lei pe zi? :)
Read the story below or recommend this campaign to your friends.
in benefit of