Cursă pentru viață
Mihai Voinea Fundația HOSPICE Casa Speranței
Acum un an și jumătate am văzut o știre pe Internet, despre un tată cu handicap, părăsit de soție, care trăia împreună cu cei doi copii într-o cameră sărăcăcioasă din Sibiu.
M-a marcat enorm.
Mi-am spus că pot să ajut.
Am sunat la numărul de telefon din știrea respectivă și mi-a răspuns tatăl.
Timp de două săptămâni, am strâns bani, alimente și haine și am plecat cu mașina spre Sibiu.
A fost o zi fantastică, am văzut zâmbete autentice și am ajutat o familie să aibă un Crăciun mai bun.
…
Indiferent că este vorba de o alergare de 10 minute, un maraton sau un triatlon, sportul e o metaforă extraordinară a vieții.
Te lupți cu durere fizică, tot felul de gânduri negative, depui un efort colosal, ajungi să simți că zbori pentru ca apoi să rămâi complet fără energie.
Însă acea satisfacție, că ai reușit să îți atingi obiectivul, este una incredibilă.
Să te antrenezi pentru o cursă de distanță lungă necesită disciplină, efort, concentrare, printre altele, și te ajută să devii un om mai bun din toate punctele de vedere.
Cu toate acestea, oricât de unic ar fi sentimentul că ai reușit să termini o cursă de anduranță, acum 4 ani mi-am dat seama că nu vreau să alerg doar pentru mine.
Cea mai mare satisfacție în viață am avut-o atunci când i-am ajutat pe alții.
Când am depus efort pentru alți oameni.
Când i-am pus pe alți pe primul loc.
Când am smuls un zâmbet.
...
De data aceasta, îmi doresc să dedic cele 5 luni de antrenamente pentru IronMan Tallinn pacienților Hospice Casa Speranței, ONG-ul pe care îl susțin prin fundraising încă din 2014.
Am depus un efort fenomenal anul acesta, mai precis peste 170 antrenamente, antrenându-mă pentru această cursă.
Voi înota 3,8 km în Golful Finlandei, voi pedala 180 km în afara capitalei Estonei și voi alerga un maraton pentru a finaliza cursa. Totul în mai puțin de 16 ore.
Sunt amator, nu profesionist.
Va fi dureros.
Dar simpul fapt că am un „de ce” pentru care depun un astfel de efort colosal mă va ajuta enorm.
Voi finaliza o cursă IronMan pentru HOSPICE Casa Speranței.
Vrei să pui un zâmbet pe fața unui pacient bolnav de cancer?
Donează și tu acum.
...
De 26 de ani, HOSPICE Casa Speranței oferă îngrijire paliativă gratuită copiilor și adulților care suferă de boli incurabile. Peste 20.000 de pacienți au găsit până acum alinare la HOSPICE. Ei și familiile lor au primit sprijin atunci când au avut nevoie și au aflat cum își pot păstra demnitatea în fața bolii.
Recomandă-le prietenilor această campanie.
în beneficiul