Centrul de zi HOSPICE pentru copii Brasov

În fiecare an, în România, peste 500 de copii sunt diagnosticați cu cancer. Pentru că preferăm să ne astupăm urechile când auzim de așa ceva, acești copii rămân de cele mai multe ori la stadiul de cifre în statistici. Dincolo de datele reci, sunt însă suflete fărmițate de durere. Și părinți fără puteri. Care nu mai pot împlini dorințe simple…din lipsă de timp. HOSPICE reclădește copilării distruse și reface ziduri de apărare în fața bolii care retează aripi. Cu ajutorul tău, putem reda clipe de normalitate copiilor diagnosticați cu boli incurabile. În centrul de zi al fundației HOSPICE Casa Speranței, 30 de micuți vor primi mângâiere, sprijin și consiliere în lupta lor cu boala.

Aici găsesc un mediu de liniște și bucurie, de relaxare și confort, personal prietenos și dedicat care face tot ce se poate pentru a le dărui acestora multă atenție, grijă și dragoste.
Își petrec câteva ore în care beneficiază, pe lângă consultul și tratamentele medicale, de multă atenție şi grijă, fiind cooptați în diverse activități menite să îi facă să uite de suferința care îi apasă.

Centrul de zi pentru copii este mediul perfect în care copiii se simt într-o altă lume: total diferită de mediul familial, de atmosfera unui spital sau chiar de ambianța unei colectivități apaţinând unei instituții şcolare. Acest centru este “grădinița sau şcoala de acasă” unde dorințele micilor pacienți sunt respectate, unde se dă frâu liber sentimentelor, unde pot fi descătuşați de lanţurile bolii sau de constrângerile de acasă. E locul unde pot vorbi deschis despre tot ce-i nelinişteşte sau unde nu pot vorbi decât despre ceea ce le place. Copiii se simt liberi, chiar dacă trebuie să respecte anumite reguli, însă le respectă fără să simtă constrângerea. La centrul de zi ei desenează, scriu, se joacă, dansează, cântă…

Centrul de zi, este o scenă de spectacol în care fiecare copil se simte important. Nu există diferențe între ei, handicapurile dispar, incapacitatea fizică de a realiza anumite lucruri nu-i mai deranjează atât de tare. Ei nu-i privesc pe cei cu care se joacă aici ca pe nişte bolnavi de care să-ți fie teamă, ci dimpotrivă, îi înteleg şi ii ajuta ca pe nişte frati. Deşi aceşti copii sunt bolnavi incurabili, centrul de zi le ofera şansa să se simtă normali, făcând parte dintr-o familie în care aşteaptă să se întoarcă. Li s-a dezvoltat astfel spiritul de echipă, sunt mai comunicativi, mai sociabili şi chiar mai îndrăzneți. Ei ştiu însă când greşesc şi se comportă ca nişte adulți cu responsabilitati. Activitatile pe care le desfaşoara in centrul de zi ii mobilizeaza şi au o motivatie pentru fiecare zi nou inceputa. Ei ştiu ca trebuie sa-şi termine de colorat ursuletul sau sa-şi continue de cusut covoraşul. Au căpătat consecventa şi sunt mai responsabili față de munca lor. Copiii se simt liberi şi sunt atraşi de muzică, de atmosfera de spectacol, care le da un entuziasm aparte. Astfel copiii care frecventează centrul de zi devin pe zi ce trece mai activi, mai liberi şi mai încrezători. Ei descoperă acolo lucruri şi sensuri pe care nu le găsesc acasă, primesc căldura unor oameni care ştiu să-i facă să se simtă unici. Centrul de zi pentru copii este raza de speranță, unde timpul trece mai repede şi unde fiecare copil se simte protejat, valoros şi iubit.

[ Show more ]
Galantomi:

29

Donatii:

150

Suma:

10,700 RON

Evenimente fundraising

In beneficiul: Centrul de zi HOSPICE pentru copii Brasov

Bucuria de a finaliza o cursă scoate la iveală forța pe care o purtăm în interiorul nostru. Putem folosi această forță pentru a însenina exis

2,585 RON

Suma:

9

Galantomi:
29 Donatii

In beneficiul: Centrul de zi HOSPICE pentru copii Brasov

  Orice cursă ne provoacă să ne depășim limitele. La finish, ne bucurăm de reușită. Ne bucurăm pentru că am fost mai buni, mai puternici,

295 RON

Suma:

3

Galantomi:
7 Donatii

In beneficiul: Centrul de zi HOSPICE pentru copii Brasov

În fiecare an, în România, peste 500 de copii sunt diagnosticați cu cancer. Pentru că preferăm să ne astupăm urechile când auzim de așa ceva

7,820 RON

Suma:

26

Galantomi:
114 Donatii

Pagini fundraising

Eu alerg si tu faci o fapta buna

Salut, Eu sunt Anton si voi fi fundraiser pentru HOSPICE Casa Sperantei in cadrul Maratonului International de la Brasov. Este pentru prima data pen

5,000 RON Target
0 RON Suma
0 Donatii
0% Complete

Alerg pentru a oferi clipe senine

Adevărata generozitate faţă de viitor constă în a da totul prezentului Albert Camus

5,000 RON Target
300 RON Suma
2 Donatii
6% Complete

Alerg pentru un zambet si pentru viata

Cu totii stim cine este si ce face HOSPICE Casa Sperantei. Pe 21 mai vreau sa ajut si eu un pic. Cum? Participand la Maratonul International de la Br

500 RON Target
100 RON Suma
1 Donatii
20% Complete

Alerg pentru ei, Hospice Casa Sperantei

Alerg pentru ei, Hospice Casa SperanteiAdultii, dar mai ales copii care se confrunta cu o boala incurabila au nevoie de ingrijire speciala permanenta.

500 RON Target
250 RON Suma
7 Donatii
50% Complete

Alerg pentru a promova miscarea

Am ales ca anul acesta sa alerg pentru HOSPICE Casa Sperantei. Imi doresc sa fiu un exemplu pentru baietelul meu.  Banutii stransi vor fi donati cop

3,000 RON Target
650 RON Suma
6 Donatii
21.666666666667% Complete

ALERG PENTRU MINE CU GANDUL LA HOSPICE

Salut, M-am inscris la Maratonul International Brasov si, fiind din Brasov, inscrierea a fost gratuita, astfel ca voi dona suma de inscriere acestei

50 RON Target
10 RON Suma
1 Donatii
20% Complete

Alerg pentru viata

Am ales sa alerg pentru HOSPICE la Maratonul International Brasov fiind tatal unui baietel de 1 an si 2 luni care a avut probleme de sanatate la naste

500 RON Target
0 RON Suma
0 Donatii
0% Complete

Alerg pentru speranta

Anul acesta am decis sa initiez prima mea campanie de fundraising in sprijinul copiilor si adultilor ingrijiti de HOSPICE Casa Sperantei. Imi doresc

150 RON Target
750 RON Suma
11 Donatii
100% Complete

Alerg pentru sanatate, alerg pentru viata, alaturi de HOSPICE

Motivul initial pentru care am inceput sa alerg a fost sanatatea, sa scad in greutate, sa fac o preventie a bolilor si o crestere a imunitatii. Sa pot

3,000 RON Target
525 RON Suma
1 Donatii
17.5% Complete

Pedalam pentru Hospice la BikeRace Brasov 2015

.

500 RON Target
60 RON Suma
2 Donatii
12% Complete

Doneaza alaturi de mine pentru a sustine obiectivele HOSPICE Casa Sperantei

  Cred cu tarie ca in viata aceasta te imbogatesti doar prin ceea ce daruiesti celor din jur. Si tot ceea ce lasam mostenire este doar ceea ce am d

200 RON Target
235 RON Suma
5 Donatii
100% Complete

Pedalez pentru HOSPICE la BikeRace Brasov 2015

.

400 RON Target
0 RON Suma
0 Donatii
0% Complete

Alerg pentru zambetul unui copil!

  Vreau ca și ei să aibă zâmbetul copiilor mei!

1,000 RON Target
30 RON Suma
1 Donatii
3% Complete

Alerg pentru zambetul unui copil!

.

300 RON Target
0 RON Suma
0 Donatii
0% Complete

Alerg pentru zambetul unui copil!

Buna ziua, Este prima data cand sunt fundraiser si as dori sa ma implic pentru centrul de zi pentru copii al HOSPICE. Multumesc, Cristina

500 RON Target
0 RON Suma
0 Donatii
0% Complete

Alerg pentru zambetul unui copil!

300 RON Target
75 RON Suma
1 Donatii
25% Complete

Alerg pentru zambetul unui copil, alerg pentru HOSPICE

HOSPICE le este alaturi tuturor persoanelor care au nevoie de ajutor si un strop de iubire, iar eu prin volutariat le sunt alaturi celor de la HOSPICE

500 RON Target
50 RON Suma
1 Donatii
10% Complete

Pe 4 Aprilie alerg in memoria Danei!

Pe 4 Aprilie alerg in memoria Danei, prietena mea cea mai buna pe care am pierdut-o in urma cu 3 ani din cauza Leucemiei! Si mai ales alerg pentru cop

700 RON Target
210 RON Suma
2 Donatii
30% Complete

Alerg pentru zambetul unui copil!

500 RON Target
0 RON Suma
0 Donatii
0% Complete

Alerg pentru sanatate si speranta!

.

1,000 RON Target
500 RON Suma
6 Donatii
50% Complete

Alergam pentru frumusete,bunatate si candoare!

Alergam pentru frumusete,bunatate si candoare.Alerg pentru sanatate in 04.04.2015,in cadrul Semimaratonului Brasov Intersport

500 RON Target
75 RON Suma
1 Donatii
15% Complete

Numele meu este Daniel si voi alerga pe 05.04.2015 la Semimaraton Brasov Intersport pentru HOSPICE Casa Sperantei.

                Fundatia HOSPICE ofera sprijin si consiliere psihologica pentru copiii diagnosticati cu cancer. In cadrul acestui Centru, 30

500 RON Target
0 RON Suma
0 Donatii
0% Complete

La Brasov voi alerga pentru Hospice Casa Sperantei . Consider ca fiecare copil merita un zambet, un prim semn al fericirii!

La Brasov voi alerga pentru Hospice Casa Sperantei . Consider ca fiecare copil merita un zambet, un prim semn al fericirii!

500 RON Target
630 RON Suma
8 Donatii
100% Complete

Alerg Semimaratonul Brasov pentru Hospice Casa Sperantei

Numele meu este Emese si voi alerga pentru Hospice Casa Sperantei . Consider ca fiecare dintre noi merita sa zambeasca, sa fie fericit. Astept donatii

1,000 RON Target
250 RON Suma
4 Donatii
25% Complete

Alerg la Semimaraton Brasov Intersport pentru copiii de la centrul HOSPICE

Alergatul imi ofera o stare de bine pe care vreau sa o impartasesc cu toata lumea, iar daca pot sa fac mai mult de atat o sa fac. Este a doua oara can

500 RON Target
0 RON Suma
0 Donatii
0% Complete

Alerg la Semimaraton Brasov Intersport pentru copiii de la centrul HOSPICE

  Sunt o mama ca oricare alta, 35 ani, 2 fetite ( 2 ani jumate si aproape 5 ani), cateva kg in plus ramase dupa sarcini, un job in IT, cu multe dile

2,100 RON Target
2,150 RON Suma
20 Donatii
100% Complete

Zilnic alergam dupa diferite idealuri si ambitii personale, dar in data de 4 aprilie 2015, alaturi de Echipa HOSPICE Casa Sperantei

Zilnic alergam dupa diferite idealuri si ambitii personale, dar in data de 4 aprilie 2015, alaturi de Echipa HOSPICE Casa Sperantei, voi alerga la Se

1,000 RON Target
130 RON Suma
3 Donatii
13% Complete

Imi place foarte mult sa fac sport, mai ales sa alerg si ma bucur ca prin acest hobby pot sa si ajut fundatia HOSPICE!

Imi place foarte mult sa fac sport, mai ales sa alerg si ma bucur ca prin acest hobby pot sa si ajut fundatia HOSPICE!

700 RON Target
0 RON Suma
0 Donatii
0% Complete

Alerg la Semimaraton Brasov Intersport pentru copiii de la centrul HOSPICE

  Alerg pentru ca inca pot si pentru ca altii nu pot.  Ecuatia e simpla: eu vreau de la voi: 1 bere = 5 lei, 1 pachet de tigari = 15 lei, 1 sticl

400 RON Target
555 RON Suma
12 Donatii
100% Complete

Vreau ca un copil de la HOSPICE sa zambeasca din nou!

  Suntem adulti, maturi, iubitori iar cand vedem vreo familie in care micul lor ingeras are vreo problema medicala ni se rupe parca sufletul deoarec

1,000 RON Target
400 RON Suma
8 Donatii
40% Complete

Vreau ca un copil de la HOSPICE sa zambeasca din nou!

    500 km pentru a strânge bani necesari copiilor cu boli incurabile. Atât mi-am propus eu sa alerg pana pe data de 4 Aprilie pentru a susține

1,000 RON Target
325 RON Suma
6 Donatii
32.5% Complete

Alerg la Semimaraton Brasov Intersport pentru copiii de la centrul HOSPICE

    Fundatia HOSPICE ofera sprijin si consiliere psihologica pentru copiii diagnosticati cu cancer. In cadrul acestui Centru, 30 de micuti pot ben

300 RON Target
220 RON Suma
5 Donatii
73.333333333333% Complete

Vreau ca un copil de la HOSPICE sa zambeasca din nou!

  Sunt Raluca și pe 4 Aprilie 2015 alerg la Semimaratonul Brasovului pentru a sustine echipa HOSPICE Casa Sperantei.  Chiar daca n-am devenit inc

9,000 RON Target
1,280 RON Suma
18 Donatii
14.222222222222% Complete

Vreau ca un copil de la HOSPICE sa zambeasca din nou!

Salut,  Sunt Dan si am decis ca pe 4 Aprilie 2015 sa alerg la Semimaratonul Brasovului sustinand echipa HOSPICE Casa Sperantei. Cred cu tarie ca in

300 RON Target
440 RON Suma
14 Donatii
100% Complete