Alerg pentru copiii de la HOSPICE!

 

Cristian Stan Fundația HOSPICE Casa Speranței

12% Complete
60 RON
Sumă strânsă
500 RON
Target
2
Donații
Vreau să fac o donaţie!

Alerg pentru copiii de la HOSPICE!

Știu, este puțin altfel să vezi că un adolescent alege voluntariatul. Vârsta adolescenței este de obicei asociată cu alte preocupări. Însă deși nu am trecut de pragul majoratului, consider că a face un bine este o alegere binevenită la orice vârstă.

Numele meu este Cristian Stan, am 14 ani și sunt elev în clasa a VIII-a la Școala Vasile Cârlova din Târgoviște.

Anul trecut am avut ocazia să îmi fac câțiva prieteni cu ceva mai multă experiență de viață decât mine și am încercat să iau de la ei ceea ce am considerat mai valoros. Am ales 3 lucruri: urcatul pe munte, alergarea și implicarea socială.

Astfel, am ajuns acum în ipostaza în care pot îmbina primele două pasiuni cu dorința de a-i sprijini pe cei care au primit mai puține șanse.

Mă aflu acum în fața celei de a doua competiții oficiale de alergare din viața mea: Semimaratonul Târgoviște. Voi lua startul la cursa de 21 km din 20 Mai și îmi doresc să am o cauză umanitară pentru care voi alerga în orașul meu natal.

Am ales să alerg pentru copiii bolnavi HOSPICE deoarece pentru mine sunt exemplu de luptători adevărați. Înțeleg că fără susținerea noastră șansele lor ar fi mult mai mici, așa încât am decis să nu stau deoparte. Mulți dintre copiii bolnavi sunt de vârsta mea, iar situația în care ei se află mă impresionează foarte mult. Eu am avut șansa unei familii extraordinare și a unei stări de sănătate foarte bune și am aflat cu tristețe că unii din acești copii înfruntă cu zâmbetul pe buze dificultăți foarte mari...

De peste 25 de ani HOSPICE aduce mai multă viață în zilele pacienților cu diagnostic oncologic, cancerul fiind una dintre cauzele principale de deces atât în România, cât și la nivel mondial. Anual, 160.000 de pacienți diagnosticați oncologic au nevoie de îngrijire paliativă în România. Din păcate, doar 9% beneficiază de ea.

 

HOSPICE, cel mai mare centru de îngrijire paliativă din România, poate oferi anual servicii pentru doar 4.000 de pacienți (adulți și copii).

Pe 20 Mai voi alerga în cadrul Semimaratonului Târgoviște, iar cu această nouă cursă îmi propun să strâng  500 lei, bani care vor merge către proiectul de finalizare a Centrului socio-medical pentru copii, de la Adunații Copăceni.

Cine sunt beneficiarii centrului? Copii cu boli genetice (epidermoliza buloasă, fibroză chistică), neurologice (tetrapareză spastică, distrofii musculare, scleroză multiplă, scleroză în plăci), frații și surorile pacienților de la oncopediatrie și copii ai unor pacienți adulți cu diagnostic oncologic în faze terminale, toti fiind afectați social, financiar și emoțional.

Cu ajutorul vostru, al susținătorilor, HOSPICE își propune să asigure anual, la Adunații Copăceni:

400 internări în unitatea cu paturi

2.000 de vizite pentru evaluare

tabere pentru 300 de copii

suport și consiliere pentru 600 de membri ai familiilor pacienților

pregătirea a 250 de specialiști

 

Va lansez invitația ca împreună să contribuim ca normalitatea să nu mai fie o raritate! Fiecare copil merită dreptul la decență după ce s-a îmbolnăvit!

 

FĂ O DONAȚIE PE ACEASTĂ PAGINĂ!

POŢI TRIMITE AJUTORUL TĂU ȘI PRIN TRANSFER BANCAR:

LEI: RO30 RZBR 0000 0600 1220 1968 Raiffeisen Brasov

EUR: RO78 BPOS 0800 2606 441 EUR01 Banc Post Brasov

SWIFT: BPOS ROBU

CUI: 4921504 Fundatia HOSPICE Casa Speranţei

 

DACĂ REPREZINŢI O SOCIETATE COMERCIALĂ, SUSŢINE HOSPICE DIRECŢIONÂND PÂNĂ LA 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT, ÎN BAZA LEGII SPONSORIZĂRII.

Pentru detalii și completarea online a contractului de sponsorizare poţi vizita site-ul HOSPICE: www.hospice.ro  

 

DESPRE HOSPICE CASA SPERANȚEI

ONG înființat în 1992 la Brașov, a introdus conceptul de îngrijire paliativă în România. HOSPICE este cea mai mare fundație din țară care oferă gratuit servicii specializate de acest tip. Organizația are două centre cu servicii integrate, în Brașov și București, precum și echipe mobile în Făgăraș și Zărnești, pentru îngrijirea persoanelor diagnosticate cu boli incurabile.

HOSPICE a dezvoltat servicii complete de îngrijire paliativă, care sunt oferite în centre de zi, ambulatorii și unități proprii pentru internare, la domiciliul pacienților și în spitalele partenere. În cei 25 de ani de existență, HOSPICE a adus alinare și speranță pentru peste 20.000 de copii și adulți cu boli incurabile.

HOSPICE Casa Speranței dezvoltă îngrijirea paliativă la nivel național și internațional prin informare, programe educaționale dedicate profesioniștilor, pacienților și comunității și prin îmbunătățirea legislației în materie.


Recomandă-le prietenilor această campanie.

în beneficiul

HOSPICE Casa Sperantei este o organizatie de caritate neguvernamentala infiintata la Brasov, in anul 1992, la initiativa britanicului Graham Perolls, cu scopul introducerii si dezvoltarii serviciilor specializate de ingrijire pentru bolnavii incurabili in stadii avansate. Este prima unitate de acest fel din Romania si centru de excelenta pentru Europa de Est, in domeniul ingrijirii paliative.

HOSPICE Casa Sperantei a inceput dezvoltarea unui centru socio-medical oferind educatie, suport si ingrijire complexa pentru pacienti si familiile lor.

Semimaratonul Târgoviște este organizat de Asociația Respiro și susținut de AsoCromSteel și Class Park. Este unul dintre puținele evenimente de alergare din Româna la care participarea este gratuită, iar în 2018 se află la cea de a 3-a ediție, pe 20 Mai. Probele de concurs sunt: - Cursa populară, 2.5 km - Este probabil cea mai distractivă cursă, dedicată celor care n-au mai alergat

 

2 Donații

Felicitări Cristian !!!! (Sora Adinei)
20 May 2018
Felicitări!!!
20 May 2018
Cristian Stan : Fundația HOSPICE Casa Speranței
Alerg pentru copiii de la HOSPICE!