42 de km pentru viața din ei!

 

Eliza Nițescu Fundația HOSPICE Casa Speranței

100% Complete
1,650 RON
Sumă strânsă
1,000 RON
Target
8
Donații
Vreau să fac o donaţie!

Alergarea mi-a oferit nenumărate momente de bucurie, mobilizare și claritate. Dacă e ceva ce mi-a fost mereu limpede de câțiva ani încoace, acest lucru este legat de ajutorul către frații noștri mai mari sau mai mici, care au nevoie de sprijin legat de educație și sănătate.

 

Cred că pentru a ajuta o cauză este nevoie ca mai întâi să crezi în ea la nivel identitar, nu pentru că ți-a recomandat cineva, sau pentru că admiri o altă persoană. Eu mi-am pierdut mama în condiții inumane din cauza cancerului și nu vreau ca vreun alt pacient diagnosticat, fie el adult sau copil, să mai treacă prin umilințele asemănătoare! Avem dreptul să trăim decent, avem dreptul la condiții umane de tratament. Și avem și soluția: HOSPICE Casa Speranței dezvoltă de 26 de ani programe pentru adulți și copii, astfel încât ei să se bucure de tratament profesionist și afecțiune, chiar și după ce au primit un diagnostic incurabil!

 

Îmi este greu să aleg un singur program din cele derulate de HOSPICE, dar pentru că mi-am propus ca în memoria mamei mele să susțin an de an o clasă virtuală de aproximativ 30 de elevi, am ales ca la Maratonul Internațional București să alerg cei 42 de km pentru ȘCOALA HOSPICE (voi alerga alături de buna mea prietenă, Daniela Mitrea, care susține aceeași cauză).

 

Școala HOSPICE funcționează zilnic pentru copiii pacienți și apartinătorii lor (frați, surori) care sunt internați cu ei, iar în week-end pentru cei care au avut tata sau mama la HOSPICE și care sunt sănătoși clinic, deci participă la cursurile normale și nu pot ajunge la HOSPICE decât la final de săptămână.

Îți mulțumesc că ai ajuns pe această pagină. Ne vedem la alergare & fapte bune! Mult spor(t)! Cu drag, Eliza Nițescu, marketing & community SUNT ÎN FORMĂ

 

FĂ O DONAȚIE PE ACEASTĂ PAGINĂ!

Apasă butonul verde pe care scrie “Vreau să fac o donație!”.

 

POŢI TRIMITE AJUTORUL TĂU ȘI PRIN TRANSFER BANCAR:

LEI: RO49 BPOS 8520 2606 441 RON01 Banc Post București

SWIFT: BPOS ROBU

CUI: 4921504 Fundaţia HOSPICE Casa Speranţei

 

DACĂ REPREZINŢI O SOCIETATE COMERCIALĂ, SUSŢINE HOSPICE DIRECŢIONÂND PÂNĂ LA 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT, ÎN BAZA LEGII SPONSORIZĂRII:

LEI: RO30 RZBR 0000 0600 1220 1968 Raiffeisen Brasov

EUR: RO78 BPOS 0800 2606 441 EUR01 Banc Post Brașov

 

SWIFT: BPOS ROBU

CUI: 4921504 Fundatia HOSPICE Casa Speranţei

 

Pentru detalii și completarea online a contractului de sponsorizare poţi vizita site-ul HOSPICE: 20.hospice.ro

 

DESPRE HOSPICE CASA SPERANȚEI

ONG înființat în 1992 la Brașov, a introdus conceptul de îngrijire paliativă în România. HOSPICE este cea mai mare fundație din țară care oferă gratuit servicii specializate de acest tip. Organizația are două centre cu servicii integrate, în Brașov și București, precum și echipe mobile în Făgăraș și Zărnești, pentru îngrijirea persoanelor diagnosticate cu boli incurabile.

 

HOSPICE a dezvoltat servicii complete de îngrijire paliativă, care sunt oferite în centre de zi, ambulatorii și unități proprii pentru internare, la domiciliul pacienților și în spitalele partenere. În cei 26 de ani de existență, HOSPICE a adus alinare și speranță pentru peste 22.000 de copii și adulți cu boli incurabile.

 

HOSPICE Casa Speranței dezvoltă îngrijirea paliativă la nivel național și internațional prin informare, prin programe educaționale dedicate profesioniștilor, pacienților și comunității și prin îmbunătățirea legislației în materie.


Recomandă-le prietenilor această campanie.

în beneficiul

HOSPICE Casa Sperantei este o organizatie de caritate neguvernamentala infiintata la Brasov, in anul 1992, la initiativa britanicului Graham Perolls, cu scopul introducerii si dezvoltarii serviciilor specializate de ingrijire pentru bolnavii incurabili in stadii avansate. Este prima unitate de acest fel din Romania si centru de excelenta pentru Europa de Est, in domeniul ingrijirii paliative.

HOSPICE Casa Speranței oferă servicii de îngrijire paliativă copiilor și adulților care suferă de boli incurabile. Serviciile sunt oferite în centre de zi, ambulatorii și unități proprii pentru internare din Brașov și București, la domiciliul pacienților și în spitalele partenere. Întregul sprijin al fundației este gratuit și oferit necondiționat bolnavilor și familiilor acestora, indiferent de condiția materială, starea socială și mediul din care provin pacienții. HOSPICE este o casă, un refugiu și un simbol care ne amintește tuturor că nu suntem singuri și că ne putem alia pentru a crea clipe de normalitate, atunci când până și lucrurile banale ajung să fie facute cu un efort uluitor.

Raiffeisen Bank Bucharest International Marathon este organizat de Asociația Bucharest Running Club în parteneriat cu Federația Română de Atletism și Primaria Municipiului București.  Este cel mai mare eveniment de alergare din România, aflat la a 11-a ediție, iar anul acesta va fi pe 13-14 Octombrie, cu startul în Piața Constituției din București.  Probele de concurs sunt: - Marato

 

8 Donații

Anonymous

50 RON
🏃‍♂️🙏💚
11 Oct 2023
600 RON
15 Oct 2018
Mulțumesc Eliza pentru tot ce faci in fiecare zi ca sa aduci educatia acolo unde este mai mare nevoie de ea!
15 Oct 2018

Costi Paraschiv

50 RON
Succes Eliza, omenirea are nevoie de mai multe ființe ca tine!
13 Oct 2018

Anonymous

100 RON
12 Oct 2018
Succes la maraton si multa sanatate copiilor de la HOSPICE!
11 Oct 2018
Construim totul pas cu pas, ca la alergare:). Inca putin!
10 Oct 2018
05 Oct 2018
Eliza Nițescu : Fundația HOSPICE Casa Speranței
42 de km pentru viața din ei!