Alerg pentru HOSPICE Casa Sperantei
Ana Nila Fundația HOSPICE Casa Speranței
Am luat exemplul acelor 200 de oameni super-minunați care au alergat în echipa Runners for Humanity pentru ONG-ul la care lucrez eu și m-am înscris, la rândul meu, în Team Hospice.
HOSPICE Casa Speranței e un alt ONG pe care-l cunosc bine și care face lucruri de care sper să n-am nevoie nici eu, nici voi. Îngrijire paliativă – ceva de care statul român nici nu auzise până să nu existe Hospice în România. Adică îngrijire pentru adulți și copii care trăiesc cu o boală incurabilă, precum cancer și nu numai.
Am petrecut ceva timp la HOSPICE anul trecut și acum doi ani, când Habitat for Humanity a reabilitat centrul HOSPICE din Brașov. Am stat cu pacienții, am vorbit cu ei, am aflat ce înseamnă HOSPICE în viața lor și cum oamenii care lucrează aici îi ajută să se bucure de cât timp le-a mai rămas, să gestioneze boala și să nu aștepte sfârșitul pur si simplu.
Așa că pe 12 mai alerg 10 Km la Semimaratonul București și strâng fonduri pentru HOSPICE Casa Speranței. Mi-am propus să strâng 500 RON pentru HOSPICE, dar cu cât mai mult, cu atât mai bine.
Vă mulțumesc tare tare mult și vă asigur că banii vor fi foarte bine folosiți.
Love!
Recomandă-le prietenilor această campanie.
în beneficiul