Fata cu scutire la sport aleargă al doilea maraton complet

 

Raluca Kișescu Fundația HOSPICE Casa Speranței

100% Complete
3,517 RON
Donations raised
2,500 RON
Target
22
Donations
I want to donate!

Mă numesc Raluca Kișescu, am 43 de ani, am avut scutire la sport de lene și am decis să-mi schimb traiectoria previzibilă a vieții cerând mai mult de la mine.

M-am apucat să alerg acum cinci ani, dar alerg conștiincios de doi ani.

În acești doi ani am alergat în competiții oficiale 4 semi-maratoane și un maraton complet. Dintre aceste 5 alergări, 4 au fost în beneficiul HOSPICE Casa Speranței.

Acum mă pregătesc pentru al doilea maraton pe care îl voi alerga, cu drag, tot pentru HOSPICE.

Consecvența antrenamentelor m-a adus de la zero la 42 de kilometri, consecvența ajutorului meu către aceeași organizație și cauză îi va ajuta pe ei să își poată desfășura activitatea.

 

De ce susțin HOSPICE?

Îi susțin pentru că pacienții lor au nevoie de ajutorul nostru și al vostru. HOSPICE Casa Speranței oferă copiilor și adulților diagnosticați cu boli incurabile internare în unitățile cu paturi, vizite la domiciliu, asistență socială, consiliere psihologică, recuperare prin kinetoterapie și activități cu personal specializat în centrele de zi.

 

Suma de 2.500 lei acoperă 5 participări în centrele de zi ale organizației și 6 vizite ale echipelor medicale la domiciliul pacienților HOSPICE.


Read the story below or recommend this campaign to your friends.

in benefit of

HOSPICE Casa Sperantei este o organizatie de caritate neguvernamentala infiintata la Brasov, in anul 1992, la initiativa britanicului Graham Perolls, cu scopul introducerii si dezvoltarii serviciilor specializate de ingrijire pentru bolnavii incurabili in stadii avansate. Este prima unitate de acest fel din Romania si centru de excelenta pentru Europa de Est, in domeniul ingrijirii paliative.

HOSPICE Casa Speranței oferă servicii de îngrijire paliativă copiilor și adulților care suferă de boli incurabile. Serviciile sunt oferite în centre de zi, ambulatorii și unități proprii pentru internare din Brașov și București, la domiciliul pacienților și în spitalele partenere. Întregul sprijin al fundației este gratuit și oferit necondiționat bolnavilor și familiilor acestora, indiferent de condiția materială, starea socială și mediul din care provin pacienții. HOSPICE este o casă, un refugiu și un simbol care ne amintește tuturor că nu suntem singuri și că ne putem alia pentru a crea clipe de normalitate, atunci când până și lucrurile banale ajung să fie facute cu un efort uluitor.

Raiffeisen Bank Bucharest International Marathon este organizat de Asociația Bucharest Running Club în parteneriat cu Federația Română de Atletism și Primaria Municipiului București.  Este cel mai mare eveniment de alergare din România, aflat la a 11-a ediție, iar anul acesta va fi pe 13-14 Octombrie, cu startul în Piața Constituției din București.  Probele de concurs sunt: - Marato

 

22 Donations

Smaranda

75 RON
I believe in Unicorns
13 Oct 2019
11 Oct 2019
Spor!
10 Oct 2019

Maria, Silvia & Dutzu

150 RON
BAFTA!
10 Oct 2019
Pentru sustinerea sperantei. Pentru sustinerea bucuriei.
10 Oct 2019

Anonymous

150 RON
05 Oct 2019
04 Oct 2019

Anonymous

150 RON
Succes! Multa energie! Si la cat mai multe maratoane!
03 Oct 2019

Anonymous

42 RON
Succes!
03 Oct 2019
270 RON
03 Oct 2019
03 Oct 2019
03 Oct 2019
24 Sep 2019
Mult succes!!! Be a Unicorn!!
24 Sep 2019

Paulo M

150 RON
Have fun and well done !
24 Sep 2019

Ioana Soare

300 RON
Forta fie cu tine
23 Sep 2019

Anonymous

150 RON
23 Sep 2019
Run for life, baby!!
23 Sep 2019
Go! Go, Raluca!
23 Sep 2019
Succes Raluca si la al doilea Maraton.
22 Sep 2019
Run, Ralu, Run!!! Eati incredibila ❤️
18 Sep 2019
Știu că e greu, dar o să poți să termini și te admir pentru asta. Baftă! ;-)
15 Sep 2019
Raluca Kișescu : Fundația HOSPICE Casa Speranței
Fata cu scutire la sport aleargă al doilea maraton complet