Cel mai frumos cadou de ziua mea

 

Loredana Petcu Fundația HOSPICE Casa Speranței

100% Complete
1,153 RON
Sumă strânsă
1,000 RON
Target
14
Donații
Vreau să fac o donaţie!

Dragi prieteni,

De ziua mea (11.XI) îmi doresc foarte mult să facem împreună o faptă bună. Vă rog să mă ajutați să depășim suma de 1000 lei pe care am setat-o în beneficiul unor copii bolnăviori care (în ciuda cruntelor diagnostice pe care le-au primit), învață și se străduiesc să-și continue educația.

Circa 30 de copii participă lunar la activitățile Centrului de Zi HOSPICE Casa Speranței Brașov, fiind îngrijiți de o echipă formată din psiholog, asistenți medicali și voluntari. Activitățile au ca scop creșterea stimei de sine a copiilor, învățarea unei relaționări adecvate, gestionarea echilibrată din punct de vedere emoțional a situației medicale, precum și dezvoltarea abilităților practice. Familiile micilor pacienți primesc de asemenea sprijin prin crearea de grupuri de suport și au mai mult timp liber la dispoziție.

Sunt convinsăcă datorită pandemiei, anul acesta am realizat cu toții cât este de important să fim sănătoși, sa fim împreună și să ne prețuim unii pe alții.

Așadar, daca vă gândeați ce cadou să îmi luați, vă rog din suflet ca acesta să fie o donație pe această pagină!

Vă îmbrățișez cu mare, mare drag și vă mulțumesc!

xoxo <3 <3 

Lore


Recomandă-le prietenilor această campanie.

în beneficiul

HOSPICE Casa Sperantei este o organizatie de caritate neguvernamentala infiintata la Brasov, in anul 1992, la initiativa britanicului Graham Perolls, cu scopul introducerii si dezvoltarii serviciilor specializate de ingrijire pentru bolnavii incurabili in stadii avansate. Este prima unitate de acest fel din Romania si centru de excelenta pentru Europa de Est, in domeniul ingrijirii paliative.

Bolnavii de cancer au primit două lovituri în pandemie: o dată din cauza COVID, apoi pentru că au avut cu greu acces la îngrijirea de care au urgent nevoie.  Noul coronavirus ne-a schimbat tuturor viețile și a afectat întreaga societate, însă în același timp a schimbat radical activitatea spitalelor care nu tratează Covid-19, iar pentru pacienții oncologici povara unei boli incurabile a fost și mai grea.

De aceea, bolnavii de cancer sunt printre cei mai afectați în pandemie. Diagnosticul întârzie, iar îngrijirea de care au nevoie este amânată sau chiar anulată. Bolnavii incurabili au devenit, “ceilalți”, pacienții despre care se vorbește mai puțin,  pentru care se donează mai puțin, care sunt ajutați mai puțin.

Pacienții incurabili au nevoie de noi, mai mult ca oricând. Listele de așteptare sunt cumplit de lungi. Cererea era uriașă și înainte – există peste jumătate de milion de pacienți oncologici în evidența medicilor de familie – însă în pandemie solicitările au crescut dramatic. HOSPICE Casa Speranței lansează, din nou, un apel public în numele pacienților oncologici: #facemloc și pentru ei.

Vine ziua ta. Este momentul în care ești în centrul atenției prietenilor, cunoscuților, familiei. Toata lumea te întreabă ce iți dorești să primești cadou, dar tu știi că ai tot ce îți trebuie și că nu îți dorești decât să fii aproape de cei dragi și să împarți cu ei bucuria și voia bună. Și, când se întâmplă așa, îți dai seama că acesta este, poate, cel mai fr

 

14 Donații

Anonymous

50 RON
16 Nov 2020
Multa sanatate si sperante pentru o viata mai frumoasa!
12 Nov 2020

Aurora Cristina Elekes

50 RON
11 Nov 2020

Anonymous

75 RON
Multă sănătate!
11 Nov 2020
💞
11 Nov 2020
11 Nov 2020
11 Nov 2020
La mulți ani sănătoși! Sunteți extraordinară!
11 Nov 2020
100 RON
Felicitari pentru aceasta initiativa. La multi ani sanatosi!
10 Nov 2020
Apreciez aceasta initiativa;, am fost voluntar Hospice si stiu ce mult conteaza fiecare banut donat.
09 Nov 2020
70 RON
05 Nov 2020

Anonymous

30 RON
Multă sănătate!
02 Nov 2020
Love you!
02 Nov 2020
Loredana Petcu : Fundația HOSPICE Casa Speranței
Cel mai frumos cadou de ziua mea