Cătălin Georgescu - Fundația HOSPICE Casa Speranței

Cel mai frumos cadou

13,009 RON Donatii stranse
100% Complete
3,333 RON Target
150 Donatii
Vreau sa fac o donatie!

 

Îmi donez ziua de naștere pentru Hospice Casa Speranței.

Anii trecuți mi-am închis conturile de social media de ziua mea. Sau doar mi-am ascuns data. Pentru că sunt născut de Crăciun și mă cheamă și Cristi. Sunt 3-în-1. Dar dacă-ți imaginezi că ai vreun avantaj în asta, te-nșeli. De obicei, tot ce vreau e să mă plimb prin vreo pădure de munte. De obicei, ăsta e ultimul lucru pe care-l primesc.

Dar anul ăsta a fost suficient de dificil pentru toată lumea cât să decid că mă voi folosi de ea constructiv. Să fac 33 de ani într-un an de pandemie se simte la fel ca oricare altă aniversare, dar teologia spune că pentru cel puțin un Cristi a fost anul lui final. Deci avem vreo două săptămâni ca să strângem 3333 de lei. Nu-i bai dacă depășim suma. Și dacă nu, completez de la mine.

O bună parte dintre voi mă cunoașteți, nu sunt omul care cere. Cel puțin nu pentru mine. Dar Hospice merită. E locul unde ți se redă demnitatea de om când discuția trece de la ”speranță” la ”confort”. Sunt  (printre alte facilități) două spitale cu acces gratuit unde adulți și copii cu boli incurabile primesc alinare petru simptome, consiliere psihologică, un sfat, o îmbrățișare. Fără discriminare de niciun fel. Și-n pandemie au continuat să facă asta, dar mai mult la domiciliul beneficiarului. Și asta costă.

Așa că anul ăsta-mi vreau cadoul. Oricât de mic sau mare, o să vă fiu la fel de recunoscător.

Și eu, și ei.


Recomandă-le prietenilor această campanie.

in beneficiul

Fundația HOSPICE Casa Speranței

HOSPICE Casa Sperantei este o organizatie de caritate neguvernamentala infiintata la Brasov, in anul 1992, la initiativa britanicului Graham Perolls, cu scopul introducerii si dezvoltarii serviciilor specializate de ingrijire pentru bolnavii incurabili in stadii avansate. Este prima unitate de acest fel din Romania si centru de excelenta pentru Europa de Est, in domeniul ingrijirii paliative.

#facemloc și pentru ei

Bolnavii de cancer au primit două lovituri în pandemie: o dată din cauza COVID, apoi pentru că au avut cu greu acces la îngrijirea de care au urgent nevoie.  Noul coronavirus ne-a schimbat tuturor viețile și a afectat întreaga societate, însă în același timp a schimbat radical activitatea spitalelor care nu tratează Covid-19, iar pentru pacienții oncologici povara unei boli incurabile a fost și mai grea.

De aceea, bolnavii de cancer sunt printre cei mai afectați în pandemie. Diagnosticul întârzie, iar îngrijirea de care au nevoie este amânată sau chiar anulată. Bolnavii incurabili au devenit, “ceilalți”, pacienții despre care se vorbește mai puțin,  pentru care se donează mai puțin, care sunt ajutați mai puțin.

Pacienții incurabili au nevoie de noi, mai mult ca oricând. Listele de așteptare sunt cumplit de lungi. Cererea era uriașă și înainte – există peste jumătate de milion de pacienți oncologici în evidența medicilor de familie – însă în pandemie solicitările au crescut dramatic. HOSPICE Casa Speranței lansează, din nou, un apel public în numele pacienților oncologici: #facemloc și pentru ei.

Daruieste ziua ta ~ 2020

Vine ziua ta. Este momentul în care ești în centrul atenției prietenilor, cunoscuților, familiei. Toata lumea te întreabă ce iți dorești să primești cadou, dar tu știi că ai tot ce îți
05 Jan 2021
31 Dec 2020
Hope
30 Dec 2020
30 Dec 2020

Anonymous

33 RON
30 Dec 2020
29 Dec 2020

Anonymous

75 RON
Gestul tau arata umanitate si un mod aparte de a arata ca-ti pasa. Hospice ofera demnitate si alinare, no matter what. La multi ani! Cu bune si bine!
29 Dec 2020
🖤
29 Dec 2020
29 Dec 2020
la muuulti ani!
29 Dec 2020

Anonymous

150 RON
29 Dec 2020

R

75 RON
29 Dec 2020
29 Dec 2020

Oana Maria Ionutiu

100 RON
29 Dec 2020
50 RON
28 Dec 2020
26 Dec 2020

Anonymous

33 RON
Să-ți fie bine, CCG, ca să le fie și altora!
26 Dec 2020
25 Dec 2020

Anonymous

30 RON
25 Dec 2020
25 Dec 2020

Ruxandra Maian

35 RON
LMA cu inspirație, joaca, aventură și picioare sănătoase sa te poarte pe creste!
25 Dec 2020

Anonymous

100 RON
25 Dec 2020

Anonymous

160 RON
25 Dec 2020
25 Dec 2020

Anonymous

150 RON
25 Dec 2020
La multi ani sanatosi!
25 Dec 2020
La Multi Ani, Craciun Magic!
25 Dec 2020
25 Dec 2020

Catalina

50 RON
25 Dec 2020

Anonymous

50 RON
La mulți ani x 3 :)
25 Dec 2020