Speranță pentru Ucraina!

 

HOSPICE Casa Speranței Fundația HOSPICE Casa Speranței

0% Complete
0 RON
Donations raised
30,000 RON
Target
0
Donations
I want to donate!

Speranța ne unește!

Într-o perioadă în care fragilitatea este cuvântul de ordine, e de datoria noastră să păstrăm, atât cât se poate, speranța cât mai sus. Și să ne gândim la cei care au fost nevoiți să plece în necunoscut, cu unicul gând de a-și salva viața. Tocmai de aceea, la HOSPICE, pe lângă serviciile existente, se adaugă un nou serviciu, de sprijin complex, nemediat pentru toți cei care au fost nevoiți să părăsească și casa, și țara, și să lase, poate, în teroarea de acasă, oameni dragi.

Ajutorul concret oferit refugiaților din Ucraina constă în servicii interdisciplinare specializate de îngrijire paliativă în sistem de internare (24/7) în cadrul Spitalelor HOSPICE din Brașov și București, pentru refugiați care suferă de boli oncologice.  De asemenea, la Adunații Copăceni, categoriile cele mai vulnerabile (mame, copii, copii cu dizabilități, vârstnici) beneficiază de servicii medicale de bază, intervenții psiho-sociale, servicii de cazare și masă.

În cei 30 de ani de activitate, Fundația HOSPICE Casa Speranței a oferit îngrijire paliativă pentru peste 45.000 de pacienți, adulți și copii, precum și familiile acestora.

Și TU POȚI SĂ DOVEDEȘTI CĂ UNDE-S MULȚI, PUTEREA CREȘTE. Puterea SPERANȚEI

Poți să fii alături în campania de ajutorare a refugiaților din Ucraina, dar și de susținere a activițății HOSPICE în beneficiul pacienților, copii și adulți cu boli incurabile. Poți face acest lucru printr-o donație proprie sau printr-o strângere de fonduri pe platforma Galantom.

Ajută-ne să le cucerim inimile cu liniștea de care au nevoie!

Hope brings us together!

At a time when fragility is the watchword, it is our duty to keep the hope as high as possible. And we must think to those whose only option is to go into the unknown in order to save their lives.

This is the why, in addition to the existing services, a new service was recently added, one directly offered by HOSPICE,  dedicated to all those who had to leave their homes and their country, sometimes leaving their loved ones behind, in terror.

The concrete help, offered to all the Ukrainian refugees suffering from oncologic diseases, consists of specialized interdisciplinary palliative care services in the inpatient system (24/7) within the HOSPICE Hospitals located in Brasov and Bucharest.  At the same time, at Adunații Copăceni, the most vulnerable categories (mothers, children, children with disabilities, the elderly) benefit from basic medical services, psycho-social support, accommodation and meals.

In its 30 years of activity, the HOSPICE Casa Speranţei Foundation has provided palliative care for over 45,000 patients, adults and children, as well as their families.

YOU CAN PROVE THAT WHERE THERE ARE MANY, THE POWER INCREASES. The Power of Hope!

 

You can join the campaign to help the Ukrainian refugees, as well as to support HOSPICE activity for the benefit of its patients, both children and adults with incurable diseases. You can do this through a donation of your own or a fundraiser on the Galantom platform.

Help us offering them the peace they need!


Read the story below or recommend this campaign to your friends.

in benefit of

HOSPICE Casa Sperantei este o organizatie de caritate neguvernamentala infiintata la Brasov, in anul 1992, la initiativa britanicului Graham Perolls, cu scopul introducerii si dezvoltarii serviciilor specializate de ingrijire pentru bolnavii incurabili in stadii avansate. Este prima unitate de acest fel din Romania si centru de excelenta pentru Europa de Est, in domeniul ingrijirii paliative.

HOSPICE va fi Casa Speranței și pentru ucrainienii care fug din calea războiului.

De obicei, începutul de an este perioada rezoluțiilor. Atunci ne planificăm cum o să renunțăm la fumat, cum o să facem mai mult sport, cum o să citim mai mult sau cum o să avem grijă să mâncăm mai sănătos. Poate că până acum n-am avut suficient de multă motivație pentru a face toate lucrurile astea. Acum însă, putem face și mai mult bine prin obiceiurile la care ne dorim s

 

0 Donations

There are no donations. Be the first one to donate!