TRANSFORMĂ DARURILE DE ZIUA MEA ÎNTR-UN ZÂMBET PENTRU UN OM
Andreea Radulescu Fundația HOSPICE Casa Speranței
Ca orice persoană, îmi doresc ca de ziua mea să mi se îndeplinească dorințele. Iar anul acesta, dorința mea e simplă. Îmi doresc ca pacienții de la HOSPICE Casa Speranței din Brașov să aibă parte de mai multe clipe de fericire. Așa că anul acesta am ales să îmi dedic ziua de naștere lor! Am fost voluntar al Fundației timp de 2 ani și jumătate și, deși am plecat la Cluj, continui să mă întorc cu drag la locul unde am înțeles ce înseamnă fericirea pură, unde am cunoscut oameni care m-au inspirat.
Știu cât de important este pentru pacienți să aibă pe cineva alături, știu cât de fericiți sunt copiii când văd pentru prima oară marea, știu că ei prețuiesc fiecare clipă de viață. Am ales să îmi donez ziua de naștere pentru o cauză în care cred și timp de 21 de zile încerc să strâng fonduri pentru ca și pacienților de la HOSPICE să li se poată îndeplini dorințele.
Orice donație de aici prelungește numărul de zile fără durere pentru persoanele cu boli incurabile ce sunt ingrijite de cei de la HOSPICE. Și tu poți ajuta ca fiecare zi din viața acelor oameni să devină cea mai bună zi a lor!
HOSPICE Casa Speranței este o organizație de caritate nonguvernamentală care oferă îngrijire paliativă copiilor și adulților cu boli amenințătoare de viață. Pe lângă îngrijirea medicală oferită pacienților, HOSPICE acordă de asemenea sprijin social și consiliere psiho-emoțională și spirituală pentru aceștia și familiile lor. Serviciile sunt complet gratuite și sunt oferite astfel încât bolnavul să se poată bucura de o cât mai bună calitate a vieții.
Read the story below or recommend this campaign to your friends.
in benefit of