Cel mai frumos cadou de ziua mea: zâmbetele lor
Antonia Jeflea Fundația HOSPICE Casa Speranței
Fiecare an din viața mea a fost special. Am avut mereu în jurul meu persoane pe care să pot conta, persoane alături de care am trăit momente inedite și fără de care nicio zi nu ar fi fost la fel. Cele mai calde îmbrățisări, cele mai sincere zâmbete și cele mai diverse discuții, toate alături de ei, prietenii mei: colegi de școală, de facultate, părinți, rude, profesori, oameni necunoscuți cu care am schimbat poate doar o privire la momentul potrivit.
De șase ani încoace trăiesc cea mai frumoasă poveste: sunt voluntar Hospice Casa Speranței. Câte zile au fost în care am ignorat tot ce aveam de făcut pentru a petrece ore întregi alături de sufletele minunate din Centrul de zi al copiilor, nici nu mai știu. Am legat prietenii, am trăit durerea despărțirii de unii dintre ei și emoția unei strângeri de mână și a unui zâmbet. La început credeam că îmi iau din timp pentru a sta cu ei, dar, cu timpul, am realizat că fiecare secundă pe care ei mi-o oferă înseamnă mult mai mult.
A rămas mai puțin de o lună până la ziua mea de naștere. Anul acesta voi face ceva ce nu îmi stă în fire. Vă voi ruga pe voi, prietenii de care vorbeam la început, să fiți alături de mine printr-un cadou. Anul acesta nu este despre mine, ci despre ei, cei care mi-au dăruit atâta timp. Anul acesta cel mai frumos cadou pentru mine este sentimentul de a ști că, atât cât am putut, i-am ajutat pe copiii de la Hospice Casa Speranței.
Mulțumesc tuturor celor care îmi vor face un cadou. You all matter a lot to me!
Recomandă-le prietenilor această campanie.
în beneficiul