Înot pentru copiii de la HOSPICE

Bogdan Zurbagiu Fundația HOSPICE Casa Speranței
RO
Sunt pasionat de înotul de anduranță, în ape deschise. Voi traversa înot distanța de 20 kilometri dintre continentul australian și Insula Rottnest, aflată în Oceanul Indian, într-un eveniment ce va avea loc în februarie 2019.
Tata a doi copii minutati, cu care mă mândresc, recent am vizitat Centrul HOSPICE Casa Speranței din București și am fost impresionat de eforturile echipei Hospice de a face mai ușoara și mai frumoasă viața pacienților centrului.
Mi-am propus să susțin proiectul “Centrul de zi HOSPICE pentru copii Bucuresti” prin strângerea de donații și sper cu ajutorul dumneavoastră să ating și să depășesc suma stabilită ca obiectiv.
Ajută-ne să-i scoatem din izolare pe copiii cu boli incurabile și cu prognostic de viață limitat.
La Centrul de zi pentru copii de la HOSPICE București, cei mici au parte de activități de terapie prin artă, ludoterapie, terapie cu animale și meloterapie, socializează și beneficiază de suport psihologic oferit de specialiștii noștri.
Circa 30 de copii participă lunar la activitățile centrului, fiind îngrijiți de o echipă formată din psiholog, asistenți medicali și voluntari. Activitățile au ca scop creșterea stimei de sine a copiilor, învățarea unei relaționări adecvate, gestionarea echilibrată din punct de vedere emoțional a situației medicale, precum și dezvoltarea abilităților practice. Familiile micilor pacienți primesc de asemenea sprijin prin crearea de grupuri de suport și au mai mult timp liber la dispoziție.
EN
I'm passionate about open water marathon swimming. I will attempt a 20 km unassisted swim between the Australian mainland and the Rottnest Island, in the Indian Ocean, in an event that will be held in February 2019.
Father of two wonderful children, that im proud of, i recently visited the HOSPICE Casa Sperantei Center in Bucharest and i was greatly impressed by the efforts and passion of the Hospice team to improve the life conditions of their patients.
I have decided to support the project “Bucharest Hospice Day Center for Children” through fundraising and hopes, with your donation, to reach and exceed the amount i set as an objective.
Help us bring out of isolation the children with incurable diseases and limited life prognosis.
At the children's day center at HOSPICE Bucharest, the children have art therapy, ludo therapy, animal therapy and melotherapy, they socialize and benefit from psychological support provided by our specialists.
About 30 children attend the center's activities each month, being cared for by a team of psychologists, nurses and volunteers. Activities aim to increase children's self-esteem, learn about the right relationship with other people, to manage the emotionally balanced medical situation, and to develop practical skills. Families of younger patients also receive support by setting up support groups and have more free time available.
Recomandă-le prietenilor această campanie.
în beneficiul