Ajută-mă să ajut mai departe la Sky Run!

 

Marc Sandu Fundația HOSPICE Casa Speranței

80% Complete
400 RON
Sumă strânsă
500 RON
Target
6
Donații

Salut, sunt Marc, poate unii dintre voi mă cunoaşteţi dacă aţi ajuns pe această pagină. Mă ştiţi de la concursurile de ciclism şi de motociclism.

Acum am decis să sparg gheaţa alergând până în vârful Sky Tower Bucureşti, la concursul Sky Run! Este o competiţie aparte, efortul alergării făcându-se la verticală, pe cele 680 de trepte ale Sky Tower. Se întâmplă pe 7 decembrie şi toate fondurile încasate sunt direcţionate spre HOSPICE Casa Speranţei, o organizaţie caritabilă care doreşte să finalizeze un centru de îngrijiri paliative pentru bolnavii incurabili.

Am ales să fiu fundraiser, este chiar prima mea experienţă de acest gen şi am nevoie să pornesc cu dreptul.  

Te rog ajută-mă să cred că decizia mea a fost una inspirată. Ajută-mă să ajut mai departe. Mulţumesc!  

Doresc să mă recompensez invitându-i pe toţi cei care au făcut donaţii, la o super tură de biciclete pe cărările pădurii Băneasa, ture în care am să vă învăţ tot ce ştiu despre cum se abordează aceste trasee!


Recomandă-le prietenilor această campanie.

în beneficiul

HOSPICE Casa Sperantei este o organizatie de caritate neguvernamentala infiintata la Brasov, in anul 1992, la initiativa britanicului Graham Perolls, cu scopul introducerii si dezvoltarii serviciilor specializate de ingrijire pentru bolnavii incurabili in stadii avansate. Este prima unitate de acest fel din Romania si centru de excelenta pentru Europa de Est, in domeniul ingrijirii paliative.

Deschiderea noii unități clinice de tip HOSPICE de la București va fi o mare provocare pentru noi. Prima unitate clinică cu paturi, de tip HOSPICE, a fost inaugurată, la Brașov, în 2002 și experiența pe care am dobândit-o acolo este extrem de prețioasă. Știm însă că nu am fi putut să facem nimic din toate acestea fără ajutorul dumneavoastră.

Îți multumim pentru că ai ales să sustii cauza HOSPICE Casa Sperantei prin inscrierea la SkyRun (7 decembrie 2013). Indiferent de obiectivele tale personale ca alergător, te asigurăm că efortul tău va ajuta mulți pacienți ingrijiti de HOSPICE Casa Speranței. Ne bazăm pe generozitatea ta și a susținătorilor tăi pentru a termina constructia centrului de ingrijiri paliative HOSPICE Ca

 

6 Donații

Iti ureaza succes colegii tai de la KTM CYCLING TEAM SIBIU !
06 Dec 2013
05 Dec 2013
03 Dec 2013
28 Nov 2013
Mult succes și frumoasă inițiativă.
30 Nov 2013
27 Nov 2013