680 de trepte pentru HOSPICE Casa Speranței. Urcă-le alături de mine!

 

Oana Brătilă Fundația HOSPICE Casa Speranței

100% Complete
821 RON
Sumă strânsă
680 RON
Target
25
Donații

Salut, sunt Oana și pe 7 decembrie voi urca cele 680 de trepte ale celei mai înalte clădiri din București: Skytower. Astfel, voi contribui la finalizarea unui centru de îngrijiri paliative HOSPICE Casa Speranței, în București. Cred cu tărie că trebuie să părăsim această lume, dacă nu cu zâmbetul pe buze, cel puțin cu sufletul împăcat. La fel cum ar trebui să îi lăsăm și pe cei care ne-au fost alături în momentele cele mai grele și au luptat și au suferit alături de noi. În București, mai mult de 5000 de oameni mor de cancer în fiecare an, iar dintre aceștia doar 7% beneficiază de îngrijiri paliative.  

HOSPICE înseamnă servicii paliative gratuite pentru cei ce suferă de boli incurabile în stadiu avansat și pentru familiile lor. Avem nevoie de un astfel de centru și în București și sper să contribui și tu la finalizarea sa. Stadiul în care se află acum, îl poți verifica aici: http://www.hospice.ro/bucuresti/.

Te invit, așadar, să urci cele 680 de trepte alături de mine. Donează cel puțin un leu, cât pentru o treaptă, și eu promit să îți port numele până la ultimul etaj. Pe un post-it atașat pe tricoul meu.

Îți mulțumesc!


Recomandă-le prietenilor această campanie.

în beneficiul

HOSPICE Casa Sperantei este o organizatie de caritate neguvernamentala infiintata la Brasov, in anul 1992, la initiativa britanicului Graham Perolls, cu scopul introducerii si dezvoltarii serviciilor specializate de ingrijire pentru bolnavii incurabili in stadii avansate. Este prima unitate de acest fel din Romania si centru de excelenta pentru Europa de Est, in domeniul ingrijirii paliative.

Deschiderea noii unități clinice de tip HOSPICE de la București va fi o mare provocare pentru noi. Prima unitate clinică cu paturi, de tip HOSPICE, a fost inaugurată, la Brașov, în 2002 și experiența pe care am dobândit-o acolo este extrem de prețioasă. Știm însă că nu am fi putut să facem nimic din toate acestea fără ajutorul dumneavoastră.

Îți multumim pentru că ai ales să sustii cauza HOSPICE Casa Sperantei prin inscrierea la SkyRun (7 decembrie 2013). Indiferent de obiectivele tale personale ca alergător, te asigurăm că efortul tău va ajuta mulți pacienți ingrijiti de HOSPICE Casa Speranței. Ne bazăm pe generozitatea ta și a susținătorilor tăi pentru a termina constructia centrului de ingrijiri paliative HOSPICE Ca

 

25 Donații

03 Dec 2013
Aceasta nu este o donație ! Este un cadou pe care mi-l fac de ziua mea ! Spor la alergat ! ;)
30 Nov 2013
Succes! Faci un gest minunat! Noi te sustinem!
30 Nov 2013
29 Nov 2013
Catalin a donat azi sange la Centrul de Transfuzie Sanguina din Bucuresti si a decis sa doneze si bonurile de masa primite, in valoare de 65 de lei, pentru Hospice. (Oana)
29 Nov 2013
Laura a donat azi sange la Centrul de Transfuzie Sanguina din Bucuresti si a decis sa doneze si bonurile de masa primite, in valoare de 65 de lei, pentru Hospice. (Oana)
29 Nov 2013
Fuga pana la nori! :-) You can do it.
28 Nov 2013
Felicitări pentru ce faci ! :)
28 Nov 2013
Next Door Fitness sustine cauza pentru care lupti! speram ca orele de Pilates te vor ajuta sa fii la inaltime! :)
28 Nov 2013
Frumos. Mă bucur că pot fi parte din asta! :)
28 Nov 2013
Bafta, Oana!
27 Nov 2013
27 Nov 2013
Stiu ca o sa ai aripi pe cele 680 de trepte!
27 Nov 2013
26 Nov 2013
Bafta , multa bafta si felicitari Oana !
26 Nov 2013
Succes!
26 Nov 2013
Succes!
26 Nov 2013
cu un plus de energie pozitiva ca sa para easy-peasy :)
26 Nov 2013
Pentru că nu sunt în București pe 7, Oana aleargă și pentru mine.
26 Nov 2013
Sustin Hospice! Alerg si eu in 7 decembrie! O sustin si pe Oana :)
24 Nov 2013
24 Nov 2013
23 Nov 2013
23 Nov 2013
22 Nov 2013