HOSmaşina

Status: Finantat

Cu ajutorul tău, ne propunem să strângem suma necesară cumpărării unui autoturism cu care echipele medicale să poată ajunge la pacienţii care au nevoie de HOSPICE.

Suma:

24,052 RON

Galantomi:

19

Donatii:

186

Vrei să fii fundraiser? Contactează Organizația

 

Dintre serviciile oferite de HOSPICE Casa Speranței, îngrijirile paliative la domiciliu ocupă ponderea majoră, întrucât bolnavii în stadii avansate și terminale de boală prefera sa fie ingrijiti la domiciliu, prin personal de specialitate care sa asigure vizite regulate, in functie de nevoile specifice fiecarui pacient.

Majoritatea bolnavilor devin imobilizați la pat și de obicei sunt refuzați de spitale pentru reinternări (sau refuză ei înșiși internarea) în stadiile avansate și terminale de boală. În aceste condiții asistarea la domiciliu este singura variantă de asigurare a unei calități cât mai bune a vieții pentru bolnav și aparținător.

HOSPICE Casa Speranței asigură numai în judeţul Braşov îngrijiri gratuite la domiciliu, în mod curent, pentru 150 de adulţi şi 120 de copii bolnavi de cancer sau de alte maladii limitatoare de viaţă. Atunci când controlul durerii şi al celorlalte simptome supărătoare este dificil, echipele medicale de la HOSPICE sunt nevoite să efectueze chiar şi două vizite în aceeaşi zi către acelaşi pacient.

Serviciul de îngrijire la domiciliu pe raza judeţului se face cu ajutorul a 25 de autoturisme, pe care HOSPICE le-a achiziţionat sau le-a primit ca donaţie de-a lungul timpului. Jumătate dintre acestea sunt mai vechi de zece ani şi sunt extrem de uzate din cauza condiţiilor dificile de drum parcurs.

Pentru a îşi duce mai departe misiunea şi pentru ca echipele medicale să poată ajunge la cât mai mulţi pacienţi, HOSPICE trebuie să îşi întinerească parcul auto. HOSmaşina este doar începutul demersului iniţiat de fundaţie, iar pentru achiziţionarea acesteia este nevoie de sprijinul a cât mai mulţi alergători.

Cu ajutorul tău, ne propunem să strângem suma necesară cumpărării unui autoturism cu care echipele medicale să poată ajunge la pacienţii care au nevoie de HOSPICE.

Când boala nu mai are şanse de vindecare, suntem cu toţii datori  să aducem alinarea suferinţei.

Aleargă pentru HOSPICE și ajută-ne să obținem o HOSmașină!

Mulțumim!

Echipa HOSPICE