Împreună pentru HOSPICE Casa Speranței

 

Raluca Kișescu Fundația HOSPICE Casa Speranței

52.36% Complete
1,309 RON
Sumă strânsă
2,500 RON
Target
9
Donații
Vreau să fac o donaţie!

Mă numesc Raluca Kișescu, am 45 de ani, sunt mândră să fiu ambasador Bucharest Running Club și HOSPICE.

M-am apucat să alerg acum opt ani, dar alerg conștiincios de patru ani, adică după împlinirea vârstei de 40 de ani. Până acum, în competiții oficiale, am alergat 4 semi-maratoane și 2 maratoane complete.

Povestea transformării mele din fata cu scutire la sport și corporatista lipsită de mișcare în alergătoarea de maratoane poate fi citită în cartea mea Povestea Unicornului care a alergat de la birou la Rio, publicată anul acesta la editura Curtea Veche Publishing.

Pe 5 septembrie 2021 voi alerga al cincilea semi-maraton, cu drag, tot pentru HOSPICE.

E nevoie de puțină încredere în tine și de multă perseverență.

Dacă o belgiancă de 38 de ani care s-a apucat de alergat la 35 de ani a ieșit numărul 28 din 88 de participanți la competiția de maraton de la Olimpiada de la Tokyo, de ce crezi că tu nu ai putea?

Consecvența antrenamentelor m-a adus de la zero la 42 de kilometri, consecvența ajutorului meu către aceeași organizație și cauză îi va ajuta pe ei să își poată desfășura activitatea.

De ce susțin HOSPICE?

Îi susțin pentru că pacienții lor au nevoie de ajutorul nostru și al vostru. HOSPICE Casa Speranței oferă copiilor și adulților diagnosticați cu boli incurabile internare în unitățile cu paturi, vizite la domiciliu, asistență socială, consiliere psihologică, recuperare prin kinetoterapie și activități cu personal specializat în centrele de zi.


Recomandă-le prietenilor această campanie.

în beneficiul

HOSPICE Casa Sperantei este o organizatie de caritate neguvernamentala infiintata la Brasov, in anul 1992, la initiativa britanicului Graham Perolls, cu scopul introducerii si dezvoltarii serviciilor specializate de ingrijire pentru bolnavii incurabili in stadii avansate. Este prima unitate de acest fel din Romania si centru de excelenta pentru Europa de Est, in domeniul ingrijirii paliative.

HOSPICE Casa Speranței oferă servicii de îngrijire paliativă copiilor și adulților care suferă de boli incurabile. Serviciile sunt oferite în centre de zi, ambulatorii și unități proprii pentru internare din Brașov și București, la domiciliul pacienților și în spitalele partenere. Întregul sprijin al fundației este gratuit și oferit necondiționat bolnavilor și familiilor acestora, indiferent de condiția materială, starea socială și mediul din care provin pacienții. HOSPICE este o casă, un refugiu și un simbol care ne amintește tuturor că nu suntem singuri și că ne putem alia pentru a crea clipe de normalitate, atunci când până și lucrurile banale ajung să fie facute cu un efort uluitor.

Te invităm să intri in Team HOSPICE la Bucharest Half Marathon 2021 si sa dedici alergarea ta copiilor si adultilor cu boli incurabile din Romania. Pentru mai multe informații puteți accesa site-ul nostru. http://team.hospice.ro/ Bucharest Half Marathon este organizat de Asociația Bucharest Running Club în parteneriat cu Federația Română de Atletism și Primaria Municipiului București. E

 

9 Donații

Cei 3 Dutulesti & catelul.

309 RON
Bafta!
05 Sep 2021
Succes Raluca la semimaratonul din 5 septembrie 2021. Felicitari pentru frumoasa colaborare cu Hospice Casa Sperantei. Si eu contribui lunar cu o suma modesta pentru Hospice.
04 Sep 2021
Bafta, suflet frumos! ❤️ U!
04 Sep 2021

A M

100 RON
O sa ma ridic și de pe canapea 🙈 Go, Ralu!
03 Sep 2021
01 Sep 2021

Anonymous

300 RON
31 Aug 2021
You are the best ambassador they can have !!!
30 Aug 2021
Sunt norocoasa sa am un asa alergator prin viata langa mine
29 Aug 2021
Hai Raluca!🤗
21 Aug 2021
Raluca Kișescu : Fundația HOSPICE Casa Speranței
Împreună pentru HOSPICE Casa Speranței