Alerg pentru HOSPICE Casa Speranței
Mihaela Iordan Fundația HOSPICE Casa Speranței
Pentru ei, și în numele celui care m-a învățat sa fiu OM, vă rog să contribuim fiecare cât de puțin, la a aduce o clipă de bucurie celor în nevoie!
Fiecare pas pe care îl fac, reprezintă un simbol al sprijinului meu pentru cei care luptă cu boli grave, și pentru cei care îi îngrijesc în aceste momente delicate. Iar în cursa la care voi participa, voi pune nu doar dorința de a ajunge la finish în timp optim, ci și dorința ca visul cel mare al celor de la HOSPICE să devină realitate.
Anul acesta, ei strâng bani pentru construcția unui spital dedicat îngrijirii paliative pediatrice. Astfel, copii care acum sunt, poate, pe liste de așteptare, o să devină beneficiari ai serviciilor, care pot să le facă din copilărie un tărâm mai blând, mai lipsit de dureri. Ei și părinții lor vor avea, asemeni copiilor și familiilor pe care, organizația îi are în grijă în prezent la centrul Socio-Medical de la Adunații Copăceni, un loc în care prezentul să fie îmblânzit, și vor căpăta puterea de a visa la mâine.
A construi împreună acest spital, este șansa ca România să ofere SPERANȚĂ celor mai mici dintre pacienții vulnerabili, copiii cu boli incurabile și limitatoare de viață.
Eu alerg, iar tu poți să mă motivezi să parcurg km, ambiționată de faptul că, o cursă poate avea două linii de finish.
Hai să contruim împreună Spitalul Speranței de la Adunații Copăceni!
Recomandă-le prietenilor această campanie.
în beneficiul