Run for Life!
Ionuț Drăgan Fundația HOSPICE Casa Speranței
Deși întotdeauna am fost pasionat de sport, în urmă cu trei ani mi-am redescoperit pasiunea pentru bicicletă, pasiune ce a devenit din ce în ce mai serioasă, odată cu înscrierea pentru prima oara la un maraton. Acolo am început să tind catre performanță și recorduri personale și tot acolo am descoperit că noțiunea de competiție este un lucru care mă motivează extrem de mult.
Deși sunt diagnosticat cu diabet zaharat insulino-dependent, pot spune cu mândrie ca m-am clasat în peste 25 de maratoane în prima jumatate dintre concurenți, reusind fără probleme să fiu la fel de competitiv ca și ceilalți participanți perfect sănătoși.
Pentru că anul acesta provocarea cea mai mare a fost participarea la Triathlon Challenge Mamaia, pe care l-am terminat cu succes, o altă provocare legată de data aceasta de latura umană m-a împins ca, pentru o cauză nobilă, să particip la Sky Run, fiind influențat nu numai de latura sportivă și spiritul competitiv, ci și de dorința de a ajuta.
Deci, să ajutăm!
Haideți să ne mobilizăm macar din când în când pentru ajutorarea unor oameni cu probleme, care au neșansa de a trăi într-o lume a durerii.
Recomandă-le prietenilor această campanie.
în beneficiul