Cel mai frumos cadou
Florin Necula Fundația HOSPICE Casa Speranței
Orice lucruri mici sau mari mi-aș dori pentru ziua mea, știu că cel mai important e să am timp.
Așa cum de timp au nevoie și micii sau marii pacienți de la HOSPICE Casa Speranței.
Despre asta va fi din nou cadoul pe care îl vreau anul ăsta. Voi o să donați și o să "cumpărați" timp pentru ei, pentru că asta e singurul cadou pe care îl vreau - să împart cu ei ceea ce vreau cel mai mult.
Anii trecuți am petrecut mult timp cu zeci dintre copiii cu probleme. N-o să vi le descriu aici, tot ce trebuie să știți e că, atunci când îi întâlnești, te întrebi imediat ce poți face pentru ei. Iar răspunsul e ăsta - au nevoie de timp.
Așadar, cel mai frumos dar pe care mi-l poți face este să fii alături de mine și, în loc să îmi faci un cadou, să donezi banii către acestă cauză.
HOSPICE Casa Speranței are grijă de adulți și copii ce suferă de boli incurabile.
Zeci de copii participă lunar la activitățile Centrului de Zi, fiind îngrijiți de o echipă formată din psiholog, asistenți medicali și voluntari. Familiile micilor pacienți primesc de asemenea sprijin prin crearea de grupuri de suport.
Împreună putem să ajutăm copiii care trec prin situații dificile și să rostogolim bulgărele faptelor bune. Orice donație contează, iar pentru micuții pacienți va însemna un moment de normalitate, o zi în care să se bucure de copilărie.
Vă mulțumesc din timp.
Recomandă-le prietenilor această campanie.
în beneficiul