#facemloc și pentru ei

Pentru bolnavii de cancer, nivelul total al spitalizărilor la nivel național s-a prăbușit dramatic în pandemie, cu aproape 50% mai puțin față de aceeași perioadă a anului trecut. Noi, la HOSPICE Casa Speranței, #facemloc și pentru ei. Spitalele HOSPICE au rămas deschise, la fel ca în ultimii 28 de ani, 24/24, iar medicii, asistentele și întreg personalul clinic de la HOSPICE au fost și sunt alături de pacienții care nu mai au alternative.

În primele nouă luni ale anului, am avut în îngrijire 4.000  de pacienți. Echipele noastre medicale au făcut 4.371 de vizite la domiciliu2,268 de consulații în ambulatoriu și încă 8.865 de consultații la distanță, terapeuții noștri au fost alături de pacienți cu 1.933 de sedințe de consiliere psihologică, iar asistenții sociali au făcut 3.360 de intervenții. Însumat, pentru toți pacienții HOSPICE din cele două spitale din București și Brașov, au fost 7.583 de zile de spitalizare. Ca să putem rămânem în continuare alături de pacienții noștri, avem nevoie de sprijin.

#facemloc și pentru ei în donații

700 de lei, de exemplu, asigură o zi de internare pentru un pacient incurabil. 130 de lei înseamnă o intervenție în policlinica HOSPICE.  Sau 225 de lei acoperă costul unei vizite la domiciliu a echipei HOSPICE. Medic, asistentă, terapeut, asistent social merg acasă și oferă unui pacient toată îngrijirea de care are nevoie în cel mai greu moment al vieții sale. Poți dona orice sumă, iar gestul tău va face cu adevărat diferența pentru un pacient care trece prin cel mai greu moment al vieții sale.  

[ Show more ]
Supporters:

110

Donations:

1125

Raised:

137,508 RON

Fundraising events

31 Dec 2021

Daruieste ziua ta ~ 2021

Benefiting:: #facemloc și pentru ei

Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care rezonezi.

3,903 RON

Raised:

5

Supporters:
35 Donations
31 Dec 2020

Mos Craciun Galantom ~ 2020

Benefiting:: #facemloc și pentru ei

Galantom iți propune să fii tu Moș Craciun pentru cei la care Moșul nu ajunge, sau cei care au nevoie de ajutor.

8,947 RON

Raised:

3

Supporters:
59 Donations
31 Dec 2020

Daruieste ziua ta ~ 2020

Benefiting:: #facemloc și pentru ei

Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care rezonezi. 

93,055 RON

Raised:

76

Supporters:
721 Donations
31 Dec 2020

Provocarea sportivă de acasă ~ 2020

Benefiting:: #facemloc și pentru ei

Te așteptăm cu provocări sportive de acasă pentru o cauză caritabilă pe Galantom!

28,528 RON

Raised:

23

Supporters:
279 Donations
31 Dec 2020

Shave to save ~ 2020

Benefiting:: #facemloc și pentru ei

Provocare constă în ați tunde părul la zero pentru a empatiza cu bolnavii de cancer și a atrage atenția asupra greutăților cu care ei se confruntă în lupta cu aceasta boală pentru care nu s-a descoperit un leac.

 

 

3,075 RON

Raised:

2

Supporters:
31 Donations

Fundraising pages

Alături de pacienții HOSPICE!

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere pacie

200 RON Target
200 RON Raised
1 Donations
100% Complete

ART BEHIND THE SCENES

Pandemia a adus schimbări semnificative in viața fiecăruia dintre noi, dar asta nu ne-a împiedicat sa descoperim noi pasiuni sau sa dezvoltam unel

10 RON Target
146 RON Raised
8 Donations
100% Complete

Zile frumoase pentru pacienții Hospice Casa Speranței

În ianuarie împlinesc 41 de ani. Sunt recunoscătoare pentru tot ceea ce am: familia, prietenii, viața mea de zi cu zi. Nu aștept cadouri din part

500 RON Target
1,255 RON Raised
8 Donations
100% Complete

#dragDeFapteBune 

Anul acesta ziua mea de naștere înseamnă pentru mine mai mult decât cadouri. Înseamnă oameni dragi și multe zâmbete, dragoste și dăruire. Ș

1,000 RON Target
1,940 RON Raised
8 Donations
100% Complete

Cel mai frumos cadou!

De 8 ani îmi dăruiesc timpul și energia persoanelor cu diagnostic incurabil, anul acesta îmi doresc să le dăruiesc ziua mea. Astfel, vă rog ca

500 RON Target
362 RON Raised
10 Donations
72.4% Complete

Gesturile mici duc la binele mai mare

Îmi place să marchez evenimentele din viața mea cu experiențe și amintiri. Anul acesta las la o parte gândul de a petrece și dorința de a prim

1,000 RON Target
1,550 RON Raised
12 Donations
100% Complete

Echipa PWN România, Moș Crăciun pentru pacienții Hospice

Dă valoare gândurilor bune   Cu ocazia petrecerii de Crăciun a PWN România, am hotărât să transformăm gândurile noastre bune de sărbători

5,000 RON Target
128 RON Raised
2 Donations
2.56% Complete

Cel mai frumos cadou

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

500 RON Target
160 RON Raised
3 Donations
32% Complete

Supererou de pe canapea

Aici ar trebui sa fie un paragraf prin care va explic de ce sa donati.  Textul va fi inlocuit de un cuvant: Cancer! Sunt convins ca e suficient.  

2,020 RON Target
3,712 RON Raised
35 Donations
100% Complete

Cel mai frumos cadou

Îmi donez ziua de naștere pentru Hospice Casa Speranței. Anii trecuți mi-am închis conturile de social media de ziua mea. Sau doar mi-am ascuns d

3,333 RON Target
13,009 RON Raised
150 Donations
100% Complete

Cel mai frumos cadou

Aniversarea mi-am sărbătorit-o încă de mică alături de mulți prieteni, pentru că îmi făcea plăcere să adun împreună oamenii dragi cu car

1,000 RON Target
1,930 RON Raised
8 Donations
100% Complete

Echipa MAZARS Moș Crăciun pentru pacienții HOSPICE

Anul acesta Echipa MAZARS are o misiune extrem de importantă: să aducă un pic de bucurie în inimile celor ce au cea mai multă nevoie în această

10,000 RON Target
5,107 RON Raised
22 Donations
51.07% Complete

Dar din dar pentru pacienții HOSPICE

Despre mine și despre de ce vreau să fac asta, nu știu ce să scriu, nu am inspirație :). ..Poate pentru că facem parte dintr-o comunitate și ar

500 RON Target
655 RON Raised
9 Donations
100% Complete

Cel mai frumos cadou de ziua mea este o speranta oferita cuiva.

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

300 RON Target
0 RON Raised
0 Donations
0% Complete

Cel mai frumos cadou

Pacienții de la HOSPICE ne motivează să privim cu optimism înainte și să ne depășim limitele. Dragi prieteni și anul acesta am decis să-mi d

500 RON Target
1,380 RON Raised
11 Donations
100% Complete

Cadouri pentru pacienţii de la HOSPICE

Ca mai toată lumea, anul acesta îmi serbez ziua de naştere acasă. Eu în 2020 am primit deja cadouri faine: am trecut cu bine peste o operaţie pe

1,000 RON Target
1,000 RON Raised
6 Donations
100% Complete

Cel mai frumos cadou de ziua mea

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

500 RON Target
0 RON Raised
0 Donations
0% Complete

Cel mai frumos cadou

Azi nu e despre mine, ci despre copiii cu boli incurabile. Ei au nevoie de tratament si ingrijire in fiecare zi, cu atat mai mult in aceste vremuri. C

300 RON Target
510 RON Raised
7 Donations
100% Complete

Cel mai frumos cadou

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

1,000 RON Target
225 RON Raised
2 Donations
22.5% Complete

Cel mai frumos cadou

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

500 RON Target
650 RON Raised
7 Donations
100% Complete

Cel mai frumos cadou

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

500 RON Target
2,700 RON Raised
37 Donations
100% Complete

Cel mai frumos cadou de ziua mea

Dragi prieteni, De ziua mea (11.XI) îmi doresc foarte mult să facem împreună o faptă bună. Vă rog să mă ajutați să depășim suma de 1000 l

1,000 RON Target
1,153 RON Raised
14 Donations
100% Complete

Cel mai frumos cadou! Îmi dăruiesc ziua de naștere!

Anul 2020 e anul pe care l-am dedicat Fundației Hospice Casa Speranței cât de mult s-a putut. Mă bucur să fac parte din #TeamHOSPICE din nou și

1,000 RON Target
740 RON Raised
9 Donations
74% Complete

Cel mai frumos cadou!

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

1,000 RON Target
0 RON Raised
0 Donations
0% Complete

Cel mai frumos cadou!

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

500 RON Target
0 RON Raised
0 Donations
0% Complete

Cel mai frumos cadou

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

4,500 RON Target
0 RON Raised
0 Donations
0% Complete

Cel mai frumos cadou!

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

1 RON Target
0 RON Raised
0 Donations
0% Complete

Cel mai frumos cadou!

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

2,000 RON Target
605 RON Raised
8 Donations
30.25% Complete

Sunt sportiv Galantom pentru Team Hospice

Am descoperit pasiunea pentru sport datorită unui GalantOM antrenat în România și am învățat că în comunitatea amatorilor de sport, mișcare

1,500 RON Target
0 RON Raised
0 Donations
0% Complete

Cel mai frumos cadou

De ziua mea primesc multe întrebări ce îmi doresc... și aproape de fiecare data nu știu ce sa spun. Anul asta am găsit răspunsul perfect: vreau

1,500 RON Target
800 RON Raised
5 Donations
53.333333333333% Complete

Cel mai frumos cadou

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

1 RON Target
2,885 RON Raised
29 Donations
100% Complete

Cel mai frumos cadou

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

2,000 RON Target
500 RON Raised
5 Donations
25% Complete

Together for a good cause

Anul 2020 a fost și este marcat de foarte multe schimbări. În acest an am hotărât că vreau să mă alătur din nou inițiativei "Dăruiește-ți

4,500 RON Target
4,695 RON Raised
13 Donations
100% Complete

Cel mai frumos cadou

În această lună, Fundația HOSPICE Casa Speranței, strânge fonduri pentru bolnavii de cancer din România care sunt printre cei mai vulnerabili

1,000 RON Target
1,330 RON Raised
9 Donations
100% Complete

Este un privilegiu să lucrez în echipa HOSPICE Casa Speranței

Septembrie 2020- o lună specială pentru mine la fel cum HOSPICE Casa Speranței are un loc special în inima și viața mea! În acest septembrie nu

1,600 RON Target
550 RON Raised
4 Donations
34.375% Complete

Cel mai frumos cadou

Hospice va avea intotdeauna un loc aparte in sufletul meu si voi fi alaturi de ei oricand. Ei creaza magie, aduc speranta! Azi mai mult ca oricand! De

4,000 RON Target
150 RON Raised
1 Donations
3.75% Complete

Impreuna pentru HOSPICE Casa Sperantei

Bună, sunt Raluca Kișescu.  Au trecut șase luni de când viața fiecăruia dintre noi stă sub semnul imprevizibilului. S-au făcut glume, supozi

1,000 RON Target
1,500 RON Raised
12 Donations
100% Complete

Cel mai frumos cadou

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

3,500 RON Target
3,580 RON Raised
6 Donations
100% Complete

Alerg pentru speranta

Salut,   Sunt Otilia si sunt voluntar Hospice de doi ani. Anul acesta, pe langa provocarile obisnuite, avem provocarea pandemiei care a crescut vulne

500 RON Target
100 RON Raised
2 Donations
20% Complete

Fii razboinic pentru HOSPICE!

Fii războinic pentru Hospice! Pe 29 august vă invităm la evenimentul online #SuriChallengeForACause, un gând din suflet pentru o cauză nobilă  

5,000 RON Target
10,523 RON Raised
90 Donations
100% Complete

Cel mai frumos cadou

Un gest mic pentru o fapta mare ! Cred ca bucuria zilei mele de nastere trebuie impartita si pentru ca ii cunosc atat de bine pe cei de la Hospice Ca

1,000 RON Target
500 RON Raised
4 Donations
50% Complete

Cel mai frumos cadou

Pandemia a adus distanțarea fizică (dar nu socială), a anulat competiții de alergat, dar a dat motivație alergătorilor să își mențină forma

1,000 RON Target
2,185 RON Raised
11 Donations
100% Complete

Cel mai frumos cadou

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

1,000 RON Target
75 RON Raised
1 Donations
7.5% Complete

Cel mai frumos cadou

Salutare! Anul acesta am ales sa-mi donez ziua de nastere unei cauze pe care o sustin deja de cativa ani in diferite moduri. Nu exista cuvinte care sa

1,000 RON Target
1,055 RON Raised
5 Donations
100% Complete

Cel mai frumos cadou

Aniversarile la HOSPICE sunt speciale, sunt mai altfel. Pentru copiii și adulții care înfruntă un diagnostic incurabil, aniversările nu se traduc

4,000 RON Target
3,380 RON Raised
16 Donations
84.5% Complete

Cel mai frumos cadou

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

44,000 RON Target
450 RON Raised
2 Donations
1.0227272727273% Complete

Cel mai frumos cadou de ziua mea

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere cauze

5,000 RON Target
1,000 RON Raised
3 Donations
20% Complete

Cel mai frumos cadou

Pentru mine bucuria adevarata este cea împarțita cu alti oameni, iar cea mai mare bucurie este cea facuta oamenilor care au nevoie de ajutor.  Pen

2,000 RON Target
1,300 RON Raised
3 Donations
65% Complete

De ziua mea, te îndemn să ajutăm împreună

Timpul este cea mai prețioasă resursă pe care o avem. Sunt într-adevăr multe lecții pe care le-am învățat la HOSPICE Casa Speranței, dar de

10,000 RON Target
3,775 RON Raised
15 Donations
37.75% Complete

Cel mai frumos cadou

Criza pandemiei a adus multe sectoare in pragul disperarii. Din pacate a lovit chiar si in cei care deja se luptau pentru fiecare clipa din viata lor.

500 RON Target
700 RON Raised
5 Donations
100% Complete

Cel mai frumos cadou

România e o țară crudă cu oamenii care au cel mai mult nevoie de ea. Am experimentat asta cu toții, în diverse forme și în diverse grade. În

500 RON Target
520 RON Raised
6 Donations
100% Complete

Cel mai frumos cadou

De ziua mea, ajută-mă să facem câțiva copii fericiți! Orice copil merită o copilărie frumoasă, plină cu experiențe vesele și aventuri, în

20,000 RON Target
7,000 RON Raised
67 Donations
35% Complete

Cel mai frumos cadou

Vine ziua mea si stiti ca eu ador cadourile. Iar cel mai frumos cadou pentru mine este sa ajutam impreuna oamenii care au nevoie de noi.  La fel ca s

1,000 RON Target
330 RON Raised
3 Donations
33% Complete

Un munte de speranță. Cel mai frumos cadou.

Un munte de speranță. Asta este HOSPICE pentru beneficiari. Locul care alină suferința și care reușește să aducă zâmbete chiar și atunci c

5,000 RON Target
980 RON Raised
11 Donations
19.6% Complete

Cel mai frumos cadou

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

2,000 RON Target
2,500 RON Raised
6 Donations
100% Complete

Cel mai frumos cadou

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

500 RON Target
1,005 RON Raised
7 Donations
100% Complete

Cel mai frumos cadou

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

500 RON Target
375 RON Raised
3 Donations
75% Complete

Cel mai frumos cadou

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

1 RON Target
0 RON Raised
0 Donations
0% Complete

Un pas mic, o lume mai buna

Nu imi donez ziua, desi acesta este mesajul frumoasei campanii pe care o face HOSPICE, ci va invit sa faceti si voi, impreuna cu mine, un mic pas. Ce

1 RON Target
100 RON Raised
1 Donations
100% Complete

Cel mai frumos cadou

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

500 RON Target
100 RON Raised
1 Donations
20% Complete

Cel mai frumos cadou

De ziua mea, dăruim timp alături de cei dragi   În prag de 34 de ani, mă simt un om împlinit și binecuvântat de tot ce am. Ultimele luni mi-au

1,000 RON Target
1,075 RON Raised
12 Donations
100% Complete

Cel mai frumos cadou

Cine s-ar fi gândit că primăvara lui 2020 ne va spune o poveste atât de diferită de primăvara lui 2019 și că lumea va fi, pentru o clipă în

750 RON Target
750 RON Raised
6 Donations
100% Complete

Cel mai frumos cadou

Într-o lume perfectă, într-o lume ideală, nu am avea pandemii și boli incurabile. Am avea tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moa

500 RON Target
1,005 RON Raised
6 Donations
100% Complete

Cel mai frumos cadou

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

1 RON Target
0 RON Raised
0 Donations
0% Complete

Cel mai frumos cadou

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

500 RON Target
1,070 RON Raised
7 Donations
100% Complete

Cel mai frumos cadou

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

2,000 RON Target
2,005 RON Raised
10 Donations
100% Complete

Cel mai frumos cadou de ziua mea

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

1,000 RON Target
1,040 RON Raised
9 Donations
100% Complete

Cel mai frumos cadou

Mă numesc Mihai Alexe. Am decis să mă implic în proiectul "Daruieste ziua ta!" al HOSPICE Casa Speranței, cu ocazia zilei mele de nastere, de 10

1,500 RON Target
1,087 RON Raised
11 Donations
72.466666666667% Complete

Cel mai frumos cadou

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să continui tradiția de a-mi dărui ziu

650 RON Target
610 RON Raised
7 Donations
93.846153846154% Complete

Cel mai pretios cadou

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

500 RON Target
475 RON Raised
3 Donations
95% Complete

Cel mai frumos cadou

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

500 RON Target
225 RON Raised
4 Donations
45% Complete

Cel mai frumos cadou de ziua mea

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

5,000 RON Target
0 RON Raised
0 Donations
0% Complete

Cel mai frumos cadou

RO: Viata este un dar pe care de multe ori il luam de bun. Credem ca a ne trezi din somn este o normalitate. Nu stim niciodata cand si cum viata se va

5,000 RON Target
3,065 RON Raised
10 Donations
61.3% Complete

Cel mai frumos cadou de ziua mea

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

500 RON Target
0 RON Raised
0 Donations
0% Complete

Cel mai frumos cadou de ziua mea

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

500 RON Target
0 RON Raised
0 Donations
0% Complete

Cel mai frumos cadou de ziua mea

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

1,505 RON Target
0 RON Raised
0 Donations
0% Complete

Ce pot face de acasă de ziua mea..

Am cel putin o duzină de prieteni ce au pierdut o persoana draga in lupta cu cancerul in ultimii ani. Haideți să dăm o mână de ajutor! Anul aces

1,000 RON Target
480 RON Raised
10 Donations
48% Complete

Fac bine de acasa. Calin Voivozeanu

Salut! Sunt Calin. Traim vremuri extraordinare si trebuie sa stam in casa. Totusi, bolile incurabile nu au mila. Nu iau pauza. Hospice Casa Sperantei

2,000 RON Target
3,560 RON Raised
29 Donations
100% Complete

Cel mai frumos cadou de ziua mea

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

500 RON Target
270 RON Raised
3 Donations
54% Complete

Fac bine de acasă. Florentina Damșa

Numele meu este Damșa Florentina și mă alătur cu drag și speranță echipei #TeamHospiceChallenge prin Provocarea sportivă de acasă. Am accepta

1,000 RON Target
0 RON Raised
0 Donations
0% Complete

Fac bine de acasă. Emilia- HOSvoluntar

Bună! Sunt Emi și fac parte din echipa Hospice de aproximativ un an și jumătate. La Hospice am ajuns nevoită, din nefericire, împreună cu mama

500 RON Target
500 RON Raised
11 Donations
100% Complete

DE ACASA ALATURI DE CASA SPERANTEI!

DE ACASA ALATURI DE CASA SPERANTEI ! Omenirea s-a oprit pentru o clipa in loc! In linistea asurzitoare revarsata peste Pamant se aude ca un ecou conti

400 RON Target
400 RON Raised
7 Donations
100% Complete

Cel mai frumos cadou de ziua mea

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

500 RON Target
805 RON Raised
14 Donations
100% Complete

Fac bine de acasă. Andreea Streșină

HOSPICE Casa Speranței are nevoie de noi! Îmi doresc să îi susțin cu tot ce pot și mă alătur copiilor și adulților cu boli incurabile de la

1,000 RON Target
850 RON Raised
7 Donations
85% Complete

fac bine de acasă. Mădălina- HOSvoluntar

Situația dificilă în care ne aflăm m-a prins sănătoasă, plină de energie și cu inima deschisă pentru pacienții Hospice Casa Speranței. Ca

1,000 RON Target
535 RON Raised
7 Donations
53.5% Complete

Fac bine de acasă. Octavia- HOSvoluntar

Bună, eu sunt Octavia , voluntar Hospice din februarie 2020. Am participat la câteva activități de voluntariat care mi-au plăcut mult dar din pă

300 RON Target
75 RON Raised
1 Donations
25% Complete

Cel mai frumos cadou de ziua mea!

Făcând o retrospectivă, zâmbesc amintindu-mi că fiecare aniversare a mea a fost deosebită. Pe această cale, mulțumesc tuturor care mi-au arăt

800 RON Target
3,758 RON Raised
23 Donations
100% Complete

Pedalez 600 de km pentru HOSPICE Casa Sperantei

Micutii de la Hospice au nevoie de ajutorul nostru. 

3,500 RON Target
3,230 RON Raised
12 Donations
92.285714285714% Complete

Fac bine de acasă. Aleyna- HOSvoluntar

Sunt voluntară din Februarie 2020, am fost prezentă la 2 standuri HOSPICE din Coresi și cred că pot ajuta fundația și de acasă.  M-am hotărâ

150 RON Target
250 RON Raised
4 Donations
100% Complete

Fac bine de acasă. Bogdan Țică

*English below* Chiar dacă acum pandemia de COVID-19 reprezintă o prioritate, asta nu înseamnă că alte boli au luat o pauză. HOSPICE Casa Speran

3,000 RON Target
1,360 RON Raised
11 Donations
45.333333333333% Complete

Fac bine de acasă. Shave to save

HOSPICE are nevoie de ajutorul nostru acum mai mult decât oricând. Timp de un an am încercat să îi ajut pe pacienții noștri cu boli incurabile,

1,000 RON Target
850 RON Raised
10 Donations
85% Complete

Fac bine de acasă. Sorin Călțun

Hospice, este pentru foarte multi pacienti bolnavi de cancer, sau care au o boala incurabila singura speranta,pentru o viata mai buna.Izolarea face ca

1,000 RON Target
0 RON Raised
0 Donations
0% Complete

360 de km pentru copiii si adultii de la HOSPICE Casa Sperantei

Anul trecut, in luna Mai, adunam echipa verde pentru cel mai frumos semimaraton de solidaritate. Din pacate nu putem face acelasi lucru acum, dar

500 RON Target
460 RON Raised
3 Donations
92% Complete

Fac bine de acasă. Alexandra- HOSvoluntar

Numele meu este Scoruș Mihaela Alexandra și am plăcerea de a mă alătura #TeamHOSPICE Challenge prin 2 dintre cele 4 provocări: Shave and Save si

1,000 RON Target
1,025 RON Raised
18 Donations
100% Complete

Fac bine de acasă. Andrei Iacob

De-a lungul timpului am participat în mod colectiv la diverse acțiuni caritabile, însă până acum nu am avut curajul necesar unei implicări indi

1,000 RON Target
1,015 RON Raised
15 Donations
100% Complete

Fac bine de acasă. Amalia- HOSvoluntar

Cauza ce o iubesc e în primejdie acum. Pacienții noștri cu cancer și cei cu boli incurabile de la HOSPICE acum au nevoie de ajutorul nostru mai mu

1,000 RON Target
660 RON Raised
16 Donations
66% Complete

Fac bine de acasă. Mirabela Ioana

Fac bine de acasă! Înainte de toate...te rog să citești până la capăt! Este important atât pentru mine, cât și pentru tine. Am acceptat prov

500 RON Target
580 RON Raised
5 Donations
100% Complete

Fac bine de acasă. Elena Preda

Am 57 de ani si imi place sa fac miscare. Din 2017 particip constant la curse organizate in tara si in afara uneori facand un stil de viata din alerga

1,000 RON Target
155 RON Raised
1 Donations
15.5% Complete

Fac bine de acasă. Horia Vătămanu-Coanta

Lumea s-o oprit pentru o clipă și oamenii odată cu ea, cel puțin oamenii sănătoși... însă pentru cei bolnavi, lupta continuă! Iar ea este un

1,000 RON Target
1,150 RON Raised
16 Donations
100% Complete

Fac bine de acasă. Adina Giurgiu

Dacă tot stau în casă în această perioadă, m-am gândit să fac ceva util atât pentru corp, cât și pentru suflet, iar HOSPICE CASA SPERANȚEI

300 RON Target
400 RON Raised
7 Donations
100% Complete

Cel mai frumos cadou de ziua mea

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor, mai ales în vremurile acestea în care cei mai vulnerabili au mai

500 RON Target
970 RON Raised
12 Donations
100% Complete

Cel mai frumos cadou

Draga Prieteni,   In curand implinesc 44 de primaveri. Sunt o femie norocoasa si recunoscatoare pentru frumusetea drumului parcurs in astazi, pentru

1,000 RON Target
400 RON Raised
3 Donations
40% Complete

Cel mai frumos cadou de ziua mea

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

500 RON Target
0 RON Raised
0 Donations
0% Complete

Cel mai frumos cadou

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

1,500 RON Target
900 RON Raised
2 Donations
60% Complete

Cel mai frumos cadou

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

1 RON Target
100 RON Raised
1 Donations
100% Complete

Cel mai frumos cadou

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

500 RON Target
1,715 RON Raised
15 Donations
100% Complete

#StămAcasă dar nu stăm degeaba!

#StămAcasă dar nu stăm degeaba! Solidaritatea voastră a fost și va rămâne prețioasă atât pentru mine, cât și pentru cei care au beneficiat

500 RON Target
200 RON Raised
5 Donations
40% Complete

Cel mai frumos cadou

În rândul prietenilor mei celebrarea unui sfert de secol este o ocazie importanta ce trebuie sărbătorită că atare. Prin urmare, consider că dă

500 RON Target
730 RON Raised
12 Donations
100% Complete

CADOUL DE ZIUA MEA

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor! Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

1,500 RON Target
2,433 RON Raised
16 Donations
100% Complete

Trying times - time to try!

Short version - I`m gonna shave my hair. If you donate to cancer care in Romania via the link below. It`s crucially important now for them.   Long ve

10,000 RON Target
2,225 RON Raised
21 Donations
22.25% Complete